Ieri dimineaţă, în urma afişării rezultatelor parţiale, am luat legătura cu liderii şi reprezentanţii partidelor din Tulcea pentru a ne oferi un punct de vedere vizavi de primul tur al alegerilor prezidenţiale, câştigat la Tulcea de candidatul suveranist Călin Georgescu.
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Tulcea, Horia Teodorescu, ne-a declarat că rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale arată faptul că românii au alte aşteptări de la clasa politică.
„Alegerile de ieri (duminică, n.red.) ne-au oferit o surpriză majoră, pe care n-a intuit-o mai nimeni. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri pe noi, cei care suntem în viaţa politică, pentru că până la urmă votul poporului este suveran şi că probabil sunt alte aşteptări de la clasa politică, de la absolut toată lumea care are tangenţă cu politica. Românul are alte aşteptări de la clasa politică şi cred că ar trebui făcut un refresh pentru toată lumea, pentru toate partidele, pentru că surpriza s-a văzut şi a venit de la un independent care, ca un tzunami, a şters cam totul în cale. Este o surpriză greu de descris acum, la o zi după vot, o surpriză pe care nu o intuiam, nu o regăseam nici în sondaje, nicăieri. Un om de altfel de calitate, din punctul meu de vedere, care a avut un finish extraordinar şi iată că astăzi stăm de vorbă dintr-o cu totul altă situaţie şi poziţie”, ne-a declarat Horia Teodorescu.
Horia Teodorescu ne-a spus că rezultatul alegerilor de duminică de la Tulcea este sub aşteptările social democraţilor.
„Dacă mă refer la noi, la PSD, şi pentru mine, nu vreau să vorbesc de alte partide, unele sunt în suferinţă ca şi noi, altele au avut un rezultat bun, dar dacă mă refer la noi, rezultatul este sub aşteptări pe judeţul Tulcea. Atât timp cât acest rezultat se bazează pe un vot al tulcenilor, noi trebuie să-l respectăm şi să ne dea mai mult de gândit care sunt aşteptările de la noi, cei din politică şi cei din administraţie, şi să încercăm să facem un reglaj fin sau mai puţin fin, astfel încât să satisfacem gândurile, dorinţele tulcenilor. Este un rezultat nesatisfăcător atât timp cât din punct de vedere al nu-mărului de voturi nu am câştigat, fiindcă eram învăţaţi în judeţul Tulcea să câştigăm toate alegerile care s-au derulat, cel puţin în ultimii opt ani. Este o dovadă probabil de maturitate şi de alte aşteptări de la popor, de la români, pentru clasa politică, fiindcă aici a fost un vot mai mult politic, votul pentru prezidenţiale”, ne-a spus Horia Teodorescu.
De la USR, chiar dacă Elena Lasconi este pe locul patru în preferinţele tulcenilor, mesajul este de mobilizare.
„Rezultatul obţinut de USR şi de Elena Lasconi este rodul unui efort de echipă. Le mulţumim tuturor colegilor, susţinătorilor, votanţilor şi reprezentanţilor din secţiile de votare care au apărat democraţia. Acesta este doar un prim pas. Trebuie să ne mobilizăm şi să scriem istorie pe 1 şi 8 decembrie. România trebuie să îşi continue parcursul european. Cu toţii ne dorim o ţară dezvoltată, precum cele din vestul Europei. Mulţumim tuturor!”, a transmis Eugen Terente, preşedintele USR Tulcea.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Tulcea, Ştefan Ilie, ne-a declarat că o susţine pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. De asemenea, Ştefan Ilie consideră că Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, este cel mai potrivit pentru rolul de preşedinte PNL.
„Rezultatul Partidului Naţional Liberal este un eşec, însă în democraţie votul cetăţenilor este suprem, total, absolut. PNL are datoria de a comunica cu membrii şi simpatizanţii săi, cu cetăţenii României, de a analiza şi de a lua măsuri faţă de rezultatul alegerilor. Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, este soluţia de care are nevoie nu doar Partidul Naţional Liberal, ci întreaga politică românească. Cred că majoritatea românilor îşi doresc o ţară condusă de un preşedinte care să apere valorile democratice şi euroatlantice şi sunt convins că alături de Ilie Bolojan şi de românii proeuropeni, Elena Lasconi va câştiga alegerile”, ne-a declarat Ştefan Ilie.
Ştefan Ilie a precizat că românii care l-au votat pe Călin Georgescu nu au ştiut că acesta este anti-NATO şi pro-rus.
„Cred că românii nu au ştiut că acest candidat militează împotriva NATO şi că este un fan declarat al lui Putin şi al regimurilor dictatoriale”, a precizat Ştefan Ilie.
Fostul coordonator al AUR Tulcea, Elena Doboş, actual candidat pe prima poziţie la Camera Deputaţilor, spune că Alianţa pentru Unirea Românilor şi-a menţinut electoratul de la alegerile din 9 iunie 2024.
„Tulcenii au conştientizat faptul că acest moment e unic şi au ieşit la vot pentru o Românie suverană. Schimbarea perspectivei în privinţa alegerii unui prezidenţiabil independent scoate la suprafaţă un fapt inedit şi anume trezirea conştiinţei de masă. Ca şi partid, Alianţa pentru Unirea Românilor şi-a menţinut electoratul de la alegerile din 9 iunie 2024. Recunoscătoare fiecărui tulcean pentru votul acordat, mă angajez să continui intenţia cu care am intrat în politică în toamna lui 2020 – o altfel de politică. Cu Dumnezeu în noi şi prin noi mergem mai departe!”, ne-a spus Elena Doboş.
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României, Călin Georgescu, a obţinut, duminică, 21.185 de voturi valabil exprimate în judeţul Tulcea şi este urmat în topul preferinţelor de candidatul PSD, Ion-Marcel Ciolacu, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).
Candidatul PSD la Preşedinţia României a fost preferat de 16.537 de persoane, iar cel al AUR, George-Nicolae Simion, a fost votat de 15.545 de alegători.