Sărbătorile de iarnă sunt la un pas distanţă de noi, iar tulcenii au început deja să se gândească cum vor sărbători. În vreme ce Crăciunul se petrece de obicei în familie, Revelionul este dedicat, de cele mai multe ori, prietenilor. Ca în fiecare an, restaurantele se pregătesc din timp, făcând publice ofertele chiar şi cu două luni înainte. Un aspect important şi decisiv în alegerea făcută îl reprezintă preţul distracţiei. Odată cu scumpirile alimentelor şi serviciilor de orice fel, au crescut şi preţurile cazărilor sau meniurilor oferite de restaurante. Preţul unui meniu costă în medie 450 de lei/persoană.

Am răsfoit şi noi ofertele mai multor restaurante din municipiu, din care prezentăm aici câteva, pentru cei interesaţi să mai rezerve un loc.

Astfel, unul din cele mai căutate restaurante din municipiu, Hotel Delta, vine şi cu un preţ pe măsură, respectiv 550 lei/persoană, pentru un meniu cu preparate sofisticate, open bar, candy bar, sushi bar şi momente artistice incluse, asigurate de o formaţie şi DJ, oferind invitaţilor chiar şi ocazia de a pleca acasă cu fotografii printate la cabina foto. În meniu se vor regăsi preparate deosebite precum raţă Wellington şi antricot de vită Angus, iar la miezul nopţii cei prezenţi se vor putea bucura de un spectacol cu artificii.

Restaurantul cu specific pescăresc Select a pregătit un meniu cu preparate din peşte precum file de şalău în crustă de susan, creveţi în crustă Panko, dar şi Roast Beef cu sos pepper verde, preţul fiind de 450 lei/persoană. Atmosfera va fi asigurată de DJ Ionuţ Bulgaru.

Tot la preţul de 450 lei/persoană şi restaurantul Lebăda Ballroom organizează petrecerea la trecerea dintre ani cu preparate rafinate, muzică live oferită de formaţia Happy Band, tort de shot-uri, open bar şi un foc de artificii la miezul nopţii.

O altă locaţie căutată este Hotelul City care îi invită pe tulceni să întâmpine noul an într-o atmosferă elegantă cu muzică antrenantă animată de DJ. Preţul pentru distracţie este de 350 lei/persoană, printre preparatele din meniu regăsindu-se piept de raţă pe varză călită, muşchiuleţ de porc cu sos demiglace, mix de brânzeturi. De asemenea, invitaţii vor avea bătură la discreţie de la open-bar.

Tinerii au variante ceva mai accesibile, pentru că aceştia au posibilitatea să petreacă noaptea dintre ani în cluburile din municipiu. Pentru aceasta, la clubul Oblivion ei vor scoate din buzunar sume cuprinse între 30 lei, cu rezervare până la data de 10 decembrie, şi 100 de lei, doar pentru tichetul de acces, fără băuturi incluse.

Pentru un sejur de Revelion în Delta Dunării, două dintre cele mai luxoase hoteluri, de cinci, respectiv patru stele, au pregătit pachete speciale pentru cei care vor să petreacă trei zile de distracţie şi relaxare în locaţiile lor. Astfel, Hotelul Lebăda Luxury Resort & SPA de cinci stele din Crişan a pregătit un pachet turistic de Revelion cu trei nopţi de cazare în perioada 30.12.2024 -02.01.2025, mic dejun în sistem bufet suedez bogat, surpriză de bun venit în cameră, cină festivă de Revelion cu băuturi incluse în restaurantul internaţional Danube Pride, petrecere cu muzică live cu Valy Stoleru Band & Rezidenţii Lebăda şi spectacol de artificii la miezul nopţii.

De asemenea, cei care aleg să petreacă la Hotelul Lebăda Luxury Resort & SPA vor avea acces la toate facilităţile resortului, piscină interioară, jacuzzi, saună umedă şi uscată, sală de fitness, ping pong, biliard, board games. Preţul porneşte de la 2.300 lei de persoană. Copiii între 0 şi 6 ani beneficiază de gratuitate, între 7 şi 11 ani, achita 900 lei/sejur, iar între 12 -17 plătesc 1.560 lei/sejur.

Pachetul de Revelion al Hotelului Razelm Luxury Resort, de patru stele, din localitatea Vişina, Jurilovca, oferă trei nopţi de cazare cu mic dejun inclus, întâmpinare cu şampanie şi caviar, cină festivă de Revelion cu pachet de băuturi, brunch cu pachet de băuturi, petrecere cu DJ, program artistic susţinut de Lena & Zaza Band, Ansamblul Folcloric Juraveli şi foc de artificii. Principalele servicii gratuite incluse in tariful de cazare sunt printre altele pescuitul în zonele special amenajate şi plimbări cu hidrobicicletele, caiacele şi bicicletele. Pentru un astfel de sejur, preţurile încep de la 559 euro de persoană. Copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani beneficiază de gratuitate, cei între 3-12 ani au o reducere de 50%, iar copiii peste 12 ani şi adulţii achită tariful întreg.

Cei care preferă petrecerile în stradă vor putea întâmpina noul an în Piaţa Civică alături de CRBL, momentul artistic fiind urmat de un foc de artificii.

De altfel, până pe data de 7 ianuarie 2024, tulcenii se pot bucura de Târgul de Crăciun din municipiu, organizat de Primăria Tulcea în parteneriat cu Agropieţe S.A.

Târgul oferă vizitatorilor o zonă cu căsuţe din lemn unde sunt expuse şi comercializate obiecte manufacturate, o zonă pentru mâncare şi spectacole artistice.