Şcoala Gimnazială din Maliuc va fi consolidată seismic anul acesta cu peste 2,5 milioane de lei, bani de la Guvern.

Potrivit primarului comunei Maliuc, Nicoleta Sevastian, lucrările ar urma să înceapă în perioada aprilie-mai şi să se încheie în luna septembrie pentru ca elevii din localitate să înveţe într-o şcoală complet nouă.

„Este vorba despre Şcoala Gimnazială Maliuc, iar finanţarea se va realiza în cadrul programului de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Unitatea de învăţământ are încadrare în risc seismic. Luni am semnat contractul de finanţare, iar la acest moment avem proiectul tehnic finalizat şi autorizaţia de construire gata. Săptămâna aceasta vom lansa şi procedura de achiziţie a lucrărilor şi sperăm ca în aprilie, cel târziu 1 mai, să începem treaba. Ne rugăm să avem ofertanţi serioşi, cu oferte bune, iar evaluarea să nu dureze foarte mult. Dacă procedura se desfăşoară aşa cum trebuie, vom da ordinul de începere a lucrărilor”, ne-a declarat primarul comunei Maliuc, Nicoleta Sevastian.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.