Duminică, un turist a anunţat rangerii Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) că a descoperit nişte urme care par a fi de urs. Imediat s-a dat alarma, însă până ieri lucrurile erau deja limpezite: urmele au fost plantate de un glumeţ, pe care acum APNMM încearcă să-l găsească. APNMM a dat în cursul zilei de duminică alarma în cele 19 UAT-uri de pe raza Parcului, acestea fiind sfătuite să informeze populaţia cu privire la posibila existenţă a unui urs.
Contactat de Ziarul „Delta”, directorul APNMM, Viorel Roşca, ne-a declarat că în urma celor 24 de ore de verificări s-a constatat că alarma a fost falsă şi că nu se confirmă nici autenticitatea urmelor, dar nici prezenţa vreunui urs în zonă.
Potrivit directorului, cel mai probabil urmele au fost plantate de cineva printr-un dispozitiv artizanal de verificare a vigilenţei.
Momentan nu a fost identificată persoana care a plantat urmele, dar aceasta este pasibilă sancţionării cu o amendă cuprinsă între 7.000-10.000 lei.
„Dacă cineva a făcut un asemenea lucru este sancţionabil. Sancţiunea de dezinformare şi plantare de probe false este cuprinsă între 7.000-10.000 lei. O să iau datele, de la colegii mei, maşinii de Bucureşti care a fost prezentă cu o oră înainte de a fi dată alerta. Intenţia aparţine doar celui care a plantat proba artificial. Avem camere de luat vederi în zonă şi vom cerceta pentru a afla cine a plantat urmele. Aceste urme sunt plantate într-un mod care nu corespunde nici cu comportamentul şi nici cu deplasarea unui urs. N-a ţinut cont de nişte distanţe, de morfologia labei piciorului spate-faţă. Vizitatorul care a anunţat Administraţia a făcut un lucru bun. Poate am provocat emoţii timp de 24 de ore, dar am procedat bine, deoarece sunt copii şi adulţi în zonă. În concluzie, informaţia a fost falsă şi nu există niciun risc. Ne putem relua activitatea zilnică”, a menţionat directorul APNMM, Viorel Roşca.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.