Tulcenii au propus şi au votat proiecte pentru oraş, care să fie realizate prin Bugetul Participativ, însă iniţiatorul unui proiect care nu a reuşit să întrunească suficiente voturi critică Primăria Tulcea, afirmând că proiectele câştigătoare ridică semne de întrebare.

Primăria Tulcea a finalizat cea de-a doua ediţie a programului „Bugetare participativă”, în cadrul căreia comunitatea a avut ocazia să îşi exprime preferinţele pentru dezvoltarea oraşului. În cadrul acestui program, cinci proiecte au fost alese câştigătoare care vor fi finanţate şi implementate în acest an, fiecare cu un buget de până la 50.000 lei. Proiectele câştigătoare, alese prin votul cetăţenilor sunt: Orăşelul copiilor – Oraşul Grădină; Orăşelul copiilor – Oraşul SMART; Orăşelul copiilor; Reabilitare loc de joacă pentru preşcolari şi ciclul primar – Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa”; Picturi murale cu specific dobrogean pe blocuri.

Un participant la concurs, nemulţumit de proiectele declarate câştigătoare, a trimis redacţiei Ziarului „Delta” o sesizare în care contestă corectitudinea rezultatelor. Ionuţ Penaru critică faptul că, din cele cinci proiecte câştigătoare, trei sunt variante ale unui singur proiect, respectiv „Oraşul Grădină”, „Oraşul SMART” şi „Orăşelul copiilor”. De asemenea, acesta reclamă existenţa unui posibil conflict de interese, afirmând că autoarea celor trei proiecte câştigătoare lucrează în cadrul Primăriei Tulcea.

„Vă adresez această sesizare pentru a vă aduce la cunoştinţă o situaţie care ridică serioase semne de întrebare legate de procesul de bugetare participativă organizat în acest an de Primăria Municipiului Tulcea. Conform rezultatelor publicate recent pe site-ul oficial al primăriei, din cele 5 proiecte câştigătoare, trei sunt practic variante ale aceluiaşi proiect – <<Orăşelul copiilor>> – sub denumiri diferite: <<Oraşul Grădină>>, <<Oraşul SMART>> şi <<Orăşelul copiilor>>. Mai mult, toate aceste trei proiecte au fost propuse de aceeaşi persoană, inspector în cadrul Primăriei Tulcea. Această situaţie ridică următoarele probleme: Posibil conflict de interese, dat fiind că o angajată a instituţiei care organizează concursul participă şi câştigă proiecte multiple; Lipsa diversităţii în proiectele câştigătoare, ceea ce poate afecta negativ scopul iniţial al bugetării participative – implicarea activă şi reprezentativă a cetăţenilor în decizia cheltuirii banilor publici; Opacitatea în modul de selecţie şi evaluare a proiectelor, întrucât nu au fost făcute publice criteriile detaliate sau punctajele acordate”, ne-a transmis Ionuţ Penaru.

Am solicitat Primăriei Tulcea un punct de vedere legat de sesizarea cititorului Ziarului „Delta”. În adresa transmisă redacţiei, reprezentanţii municipalităţii au atras atenţia că persoana care a propus cele trei proiecte câştigătoare nu este angajată a Primăriei.

„Cu privire la presupusul conflict de interese, persoana menţionată nu este angajată a Primăriei Municipiului Tulcea. Prin urmare, nu se află într-o relaţie contractuală cu instituţia şi nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind conflictul de interese în raport cu acest proces. Despre validarea proiectelor, conform regulamentului aprobat prin HCL nr. 247/30.08.2021, orice cetăţean are dreptul de a propune proiecte. Nu există o limitare explicită a numărului de propuneri per persoană. Cele trei proiecte menţionate, deşi apropiate tematic, au fost formulate distinct, au trecut prin procesul de evaluare al comisiei şi au fost validate pentru vot. Selecţia finală a fost realizată printr-un sistem combinat: 50% – votul public, exprimat online pe platforma oficială şi 50% – evaluarea comisiei de selecţie, formată din reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai comunităţii. Proiectele în cauză au obţinut un număr mare de voturi din partea publicului, clasându-se pe locurile 1, 2 şi 4, la o distanţă semnificativă faţă de celelalte proiecte, conform rezultatelor publicate transparent pe platforma tulcea.cityon.ro. Este important de precizat că fondurile alocate proiectelor câştigătoare nu sunt gestionate de persoanele care le-au propus, ci sunt administrate exclusiv de către Primăria Municipiului Tulcea, prin direcţiile de specialitate, conform legislaţiei în vigoare. Implementarea se va face instituţional, transparent şi etapizat. Deşi temele câştigătoare vizează în principal infrastructura destinată copiilor, acestea reflectă preferinţele exprimate de comunitate. Alte domenii importante, precum sănătatea publică, mobilitatea urbană sau digitalizarea, rămân priorităţi ale administraţiei şi sunt susţinute prin alte mecanisme bugetare, dincolo de cadrul bugetării participative. Considerăm că bugetarea participativă este un instrument valoros de implicare civică, care poate fi permanent îmbunătăţit. Pentru ediţiile viitoare, vom analiza oportunitatea de a introduce limite privind numărul de proiecte per participant sau alte ajustări menite să susţină o şi mai largă reprezentativitate tematică şi socială”, au transmis reprezentanţii Primăriei Tulcea.

Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, îl îndeamnă pe Ionuţ Penaru să depună contestaţie dacă se simte nedreptăţit.

„În primul rând, doamna respectivă nu este angajată a Primăriei municipiului Tulcea. Este funcţionar public, dar lucrează la Consiliul Judeţean. Restul lucrurilor ţin de contestaţii. Sunt oameni care dau examene pentru a lucra în instituţii publice sau pentru a obţine fonduri europene şi sunt la fel de frustraţi, dar legislaţia zice că trebuie să facă contestaţie. Dacă pierde contestaţia, poate să acţioneze în instanţă. Trebuie să se uzeze de formele pe care le are. Acuzele nicio legătură cu realitatea. Toate lucrurile pe care le contestă, să fie contestate conform procedurii, iar dacă simte că este vreun conflict de interese, să sesizeze ANI”, ne-a declarat Ştefan Ilie.

Şi în luna noiembrie a anului trecut, un tulcean al cărui proiect nu a fost declarat eligibil şi-a exprimat nemulţumirea printr-o scrisoare deschisă adresată primarului municipiului. În vizor erau luate tot proiectele depuse de aceeaşi persoană.

Proiectele câştigătoare vor fi implementate în cursul acestui an cu sprijinul direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei.