Colegiul Naţional „Spiru Haret” (CNSH) din Tulcea, a organizat, săptămâna trecută, cea de-a VIII-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă, la Teatrul „Jean Bart” din municipiu.
La această ediţie au fost premiaţi 230 de elevi ai Colegiului care au obţinut rezultate remarcabile în cadrul olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Momentele ceremoniale au alternat cu momente artistice în interpretarea elevilor Colegiului.
Florin Anastasiu, directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret”, spune că în cadrul ediţiei de anul acesta a Galei Premiilor de Excelenţă au fost premiaţi aproape 30% din elevii unităţii şcolare.
„Eu am iniţiat această gală când am venit ca director în 2014. De atunci ea s-a desfăşurat anual, mai puţin în cei doi ani de pandemie. În cadrul ediţiei de anul acesta au fost premiaţi 230 de elevi, însemnând aproape 30% din populaţia şcolară. Cam jumătate din elevii şcolii noastre au participat la cel puţin un concurs sau o olimpiadă şcolară anul acesta. Credem că a fost un eveniment, din nou, foarte frumos şi emoţionant, datorită faptului că este o gală 100% haretistă. Între momentele de premiere am intercalat cu momente artistice susţinute, de asemenea, în exclusivitate, de elevii şcolii ca o dovadă a faptului că punem accent şi pe activităţi curriculare, dar şi pe activităţi extracurriculare. Ambele laturi, formale şi informale, contribuie la desăvârşirea profilului absolventului de Haret, lucru despre care, spunem noi, că defineşte oarecum şcoala noastră. Elevii premiaţi au obţinut rezultate deosebite la olimpiade internaţionale, dar şi la olimpiadele şi concursurile naţionale. Între numerele de premiere au performat corul de gimnaziu, corul de liceu, o formaţie muzicală, o trupă de dans şi Corul Cantus Libera, care a fost format în jurul şcolii din elevi, absolvenţi, profesori, părinţi, având ca numitor comun Colegiul <<Spiru Haret>>. De pregătirea lor s-a ocupat profesoara de muzică Simona Dumitru”, ne-a declarat Florin Anastasiu.
Directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret” a subliniat importanţa recompensării elevilor care obţin rezultate deosebite la concursurile şcolare, nu doar prin diplome, ci şi prin bani.
„Câştigătorii etapelor judeţene şi cei care s-au calificat la fazele regionale sau naţionale au obţinut şi premii în bani, pentru că inclusiv acest lucru este stimulativ şi motivant pentru ei. Din convorbirile cu părinţii de atâţia ani, aceştia mi-au spus că elevii tratează într-un fel banii din momentul în care au început să câştige şi ei bănuţii lor. Dacă, până acum, unii dintre ei erau destul de neglijenţi cu banii, din momentul în care au reuşit să-i câştige prin munca lor, au început să aibă o altă percepţie asupra lor şi a muncii depuse pentru a-i obţine. Tratează mult mai serios şi econom resursele familiei”, a spus Florin Anastasiu.
Premierea de la Gala de Excelenţă a CNSH s-a deschis cu eleva Ioana Steliana Barbu, şef al promoţiei 2025 şi deţinătoare a unui palmares şcolar impresionant.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.