Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a precizat că în perioada următoare nu vor mai fi aprobate investiţii noi, în anumite domenii, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Este vorba despre proiecte precum săli de sport, cămine culturale sau complexuri sportive.
Totuşi, ministrul dă asigurări că există finanţare în 2025 pentru continuarea programului de construire a creşelor.
În momentul de faţă, în judeţul Tulcea sunt în derulare 11 proiecte pentru construirea de săli de sport, complexuri sportive, aşezăminte culturale, unităţi sanitare şi alte obiective.
Unul dintre ele, aflat în derulare, cu termen de finalizare anul acesta, este Sala Polivalentă din municipiu, cu o valoare a investiţiei de 109.321.531 lei. În comuna Baia se realizează un complex sportiv cu 6.324.682 lei, dar şi aşezăminte culturale cu 3.181.044 lei.
La Jurilovca se construieşte sediul primăriei cu 4.569.430 lei, dar şi o piaţă de legume – fructe cu o valoare de 588.495 lei. Şi comuna Somova a contractat un proiect prin care sediul primăriei va fi construit şi dotat, valoarea investiţiei ridicându-se la 7.600.892 lei.
De asemenea, comunele Cerna (8.017.247 lei) şi Frecăţei (9.196.630 lei) vor avea fiecare câte o sală de sport. Pentru realizarea unei săli de sport a optat şi comuna Topolog, investiţia având o valoare de 2.395.189,39 lei.
În comuna Dăeni se construieşte prin CNI un centru medical de permanenţă, urmând ca acesta să fie dotat cu aparatură medicală. Valoarea investiţiei se ridică la 7.478.547 lei.
Nu în ultimul rând, la Isaccea se construieşte o creşă cu 11.150.938 lei.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.