Începând cu anul şcolar 2025-2026, Educaţia Teatrală va deveni disciplină obligatorie pentru toţi elevii de clasa a XI-a, indiferent de profilul liceal urmat. Materia „Teatru şi Artele Spectacolului” va fi predată doar de specialişti în domeniu. Avem la Tulcea aceşti specialişti în domeniu?

La Liceul Teoretic „Grigore Moisil” există încă de câţiva ani un opţional de teatru, spune directorul şcolii, prof. Camelia Ivanov, care i-a ajutat pe elevi să-şi dezvolte diverse abilităţi, precum vorbitul în public.

Directoarea Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, prof. Camelia Dulgheru, consideră că există alte materii mult mai importante, precum educaţia sexuală sau educaţia financiară, care ar fi trebuit introduse în programa şcolară.

Directoarea Liceului de Arte „George Georgescu”, spune că o soluţie pentru acoperirea tuturor liceelor din judeţ cu profesori care să predea această disciplină ar fi formarea unor cadre didactice deja existente prin cursuri de reconversie sau parteneriate cu profesionişti din domeniu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.