Tulcea şi Sulina găzduiesc la sfârşitul lunii august două competiţii de box de anvergură: „Centura Dunării” şi Cupa „Jean Bart”, memorialul Comandant Nicolae Giurgiuveanu.

Circa 240 de pugilişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi weekendul acesta la Tulcea, la Turneul de Box „Centura Dunării”.

La evenimentul care va avea loc pe Faleza „Ivan Patzaichin” din municipiu sunt aşteptaţi preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Câtea, dar şi foştii campioni mondiali Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei.

Competiţia se întoarce după aproape zece ani de pauză, prima ediţie fiind organizată în 2015, iar cea de-a doua în 2016. Festivitatea de deschidere este programată vineri, la ora 18.00, urmând ca sâmbătă şi duminică, de la ora 9.00 dimineaţa, să se desfăşoare meciurile pe ringul amplasat pe faleză.

Florin Neagu, organizatorul acestui eveniment sportiv, preşedinte şi antrenor în cadrul clubului ACS Vulturu Tulcea, spune că scopul principal este atragerea copiilor către sport.

„Prin această iniţiativă vrem să promovăm boxul şi sportul în sine în rândul copiilor din Tulcea. Aşteptăm să vină sportivii, suntem în grafic. Vor veni undeva la 240 de copii de la 44 de cluburi din ţară. Invitaţi vor fi maeştrii Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei. Aşteptăm confirmarea domnului preşedinte al Federaţiei de Box, Vasile Câtea. Ne sunt alături Federaţia Română de Box şi Direcţia Judeţeană de Sport”, ne-a declarat Florin Neagu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.