Discuţii tensionate în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Tulcea, de vinerea trecută, în cadrul căreia mai mulţi consilieri şi reprezentanţi ai concesionarilor au ridicat probleme legate de proiectele de pe ordinea de zi privind amenajarea Rusca. Proiectele vizau concesionarea pe o durată de 15 ani a peste 100 de ha de teren situate în Amenajarea piscicolă Rusca.

Consilierul PNL Nicolae Chichi a avertizat că accesul către terenurile vizate este aproape imposibil şi poate genera conflicte între concesionari, precum şi între aceştia şi Consiliul Judeţean Tulcea.

„După comisii am făcut un drum în această amenajare Rusca şi am identificat probleme. Noi, în trecut, am avut foarte multe conflicte legate de accesul către această amenajare. Cei care au făcut raportul de evaluare, la capitolul 1.7, notează: <<accesul la imobilele supuse evaluării se realizează prin drumuri de exploatare în domeniul public şi prin digurile care împrejmuiesc incinta proprietate Pasaj Comalim>>. Cred că ar trebui să atenţionăm potenţialii participanţi, cei care vin să liciteze în această zonă, că accesul este restricţionat. Sunt încălcări de proprietăţi în acea zonă şi nu am vrea să apară vechile probleme pe care le-am avut noi, acele conflicte şi mari scandaluri, pe care cu greu le-am aplanat în trecut. Deci, pentru ambele proiecte, oamenii să fie atenţionaţi că, după ce câştigă această licitaţie, accesul este aproape dificil sau aproape imposibil, pentru că trebuie să se împace între ei concesionarii. Din câte ştiu, sunt 3 sau 4 concesionari pe Rusca”, a declarat consilierul PNL, Nicolae Chichi.

Avocatul a doi concesionari din zona Rusca a subliniat că documentaţia este lacunară, lipsesc date clare despre accesul pe aceste terenuri şi situaţia juridică a acestora.

„Din punctul meu de vedere, cred că domnii consilieri trebuie să fie în deplină cunoştinţă de cauză, deoarece nu sunt elemente suficiente cu privire la modalitatea de acces la aceste terenuri. De asemenea, nu sunt elemente evidente, clare şi actuale cu privire la situaţia juridică a terenurilor. Astfel, cum a precizat şi domnul consilier, modalitatea în care se poate ajunge la aceste terenuri, care urmează să fie exploatate de cei care sunt interesaţi să participe la licitaţie, este succintă. Sunt aici din perspectiva celor două societăţi care deţin contracte de concesiune, care nu vor permite accesul pe terenurile pe care le exploatează şi care fac obiectul contractelor de concesiune în derulare. În mod clar, cred că această documentaţie trebuie să fie completată cu modalitatea în care se poate ajunge şi pot fi exploatate aceste terenuri”, a atras atenţia avocatul.

Totodată, reprezentantul legal a subliniat că extrasul de carte funciară depus este vechi şi poate genera litigii.

„Pe de altă parte, observăm că extrasul de carte funciară, ataşat documentaţiei, datează din februarie 2025. Din punctul meu de vedere, în raport cu data proiectului de hotărâre, care datează din 1 iulie 2025, este o distanţă destul de lungă şi nu reprezintă o informare actuală a suprafeţei de teren. Spun acest lucru pentru că regăsim, cel puţin pentru proiectul de pe ordinea de zi nr. 18, proprietate Pasaj Comalim pe anumite active care se regăsesc pe acest teren. Ori aceste aspecte nu sunt aduse la cunoştinţa celor interesaţi să participe la licitaţie. Aspecte care, în mod cert, vor genera litigii atât între concesionari, cât şi între aceştia şi Consiliul Judeţean. Deci, din punctul meu de vedere, documentaţia este extrem de lacunară din perspectiva elementelor ce vizează bunurile supuse procedurii de licitaţie, din perspectiva aspectelor de fapt cu privire la acces şi chiar din punct de vedere al regimului juridic al bunului, în raport de activele aflate pe teren”, a subliniat avocatul.

De asemenea, avocatul a atras atenţia şi asupra limitelor tehnice ale digurilor din zonă, care nu pot susţine transporturi grele.

„Apreciez că digurile despre care se face vorbire în raportul de evaluare nu ar putea fi utilizate la discreţia concesionarilor, în sensul că aceste diguri nu pot suporta o cantitate mare de transport. Nu există limitări şi restricţii cu privire la utilizarea acestor diguri. Prin urmare, cred că sunt elemente foarte importante care ar fi trebuit să apară în documentaţie, iar domnii consilieri, pentru a aproba aceste proiecte de hotărâre, ar trebui să reflecteze asupra acestora”, a adăugat reprezentantul legal al concesionarilor.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Lavinia Vizauer, a precizat că proiectele au fost în dezbatere publică, însă nu au fost depuse observaţii la timp.

„Ambele proiecte, şi cel de la punctul 17, şi cel de la 18, au fost în dezbatere publică. Din păcate, nu aţi făcut niciun fel de observaţii la dezbaterea publică. Era mult mai bine dacă aveam aceste observaţii din faza de dezbatere publică, ca să luăm cunoştinţă de atunci de ele”, a precizat vicepreşedintele CJ Tulcea.

Secretarul general al judeţului Tulcea, Marius Cristi Mihai, a amintit că pentru depunerea observaţiilor legea prevede o durată de 10 zile, afirmând că proiectul fusese publicat pe site de 40 de zile.

Lavinia Vizauer a menţionat că terenurile au mai fost concesionate şi folosite în trecut în aceleaşi condiţii juridice, iar extrasul de carte funciară era opozabil terţilor.

„Nu ştiu la ce situaţie juridică incertă v-aţi referit. Multă vreme terenul a fost concesionat şi anterior acestui moment. A fost folosit, cred că în condiţii optime, cu aceeaşi situaţie juridică. La documentaţia supusă şi dezbaterii publice există şi un extras de carte funciară, care conţine informaţiile despre care vorbiţi şi sunt opozabile terţilor. Deci eventualele persoane s-ar fi putut informa inclusiv din extras”, a precizat Lavina Vizauer,

În replică, avocatul a punctat că între timp cartea funciară a fost actualizată şi arată diferit de documentaţia depusă la Consiliu. Pentru a evita suspiciuni şi posibile litigii, Vizauer a propus ca votul pe aceste proiecte să fie amânat până la clarificarea situaţiei juridice.

„Deoarece nu am posibilitatea să retrag nici proiectul de la 17 şi nici pe cel de la 18, pentru că s-au ridicat aceste probleme şi a ne clarifica şi a nu crea alte suspiciuni eventual, propun să ne abţinem de la aceste două puncte şi vom vedea la următoarea şedinţă. Eu nu pot să verific acum dacă s-a actualizat sau nu cartea funciară, dacă sunt diferenţe între ceea ce s-a supus dezbaterii publice şi a stat la baza documentaţiei”, a precizat Lavina Vizauer.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.