Modernizată cu fonduri europene, Grădiniţa Dumbrava Minunată din municipiu îşi deschide astăzi porţile pentru cei peste 200 de copii, care anul trecut şcolar au fost relocaţi.
Potrivit primarului municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, instalaţiile sanitare, termice şi electrice au fost reabilitate complet. De asemenea, grădiniţa a fost dotată cu un sistem fotovoltaic de 20 kW care va produce energie în interesul unităţii de învăţământ. Investiţia este de peste 1.100.000 de euro.
„Grădiniţa Dumbrava Minunată îşi aşteaptă copiii, preşcolarii! Începând cu 8 septembrie peste 200 de copii vor reveni într-o grădiniţă nouă, reabilitată din fonduri europene. O reabilitare completă a instalaţiilor sanitare, termice şi electrice. O reabilitare completă pentru copiii grădiniţei Dumbrava Minunată. Mai sunt lucruri de făcut pentru a porni cum trebuie, dar la Liceul <<Grigore Moisil>> şi la Grădiniţa <<Dumbrava Minunată>> vor începe cursurile de pe 8 septembrie. Grădiniţa are şi sistem termic nou, boi-ler, de exemplu, cu panouri solare pentru încălzire. Un sistem fotovoltaic de 20 kW care va produce energie în interesul grădiniţei, practic se va autogospodări. Acum patru ani am vizitat mai multe municipii, grădiniţe şi şcoli să văd cum le-au reabilitat, prin ce programe şi proiecte. Am fost impresionat de acele şcoli şi grădiniţe care aveau energie termică sau energie electrică de la natură, de la soare”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Potrivit edilului, până la finalul acestui an calendaristic, dar şi în 2026, se vor aloca bani pentru Dumbrava Minunată pentru a deveni un spaţiu primitor pentru copii.
În baza noilor prevederi legale, 17 grădiniţe, şcoli şi licee, au fost comasate la Tulcea, iar 11 dintre acestea îşi pierd personalitatea juridică. În această situaţie se află şi Grădiniţa „Dumbrava Minunată” care este absorbită de Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”.