Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, 25 septembrie 2025, recursul ANI la procesul intentat primarului Ştefan Ilie pe care-l declarase în conflict de interese.

„Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 310 din 18 octombrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta – pârâtă la plata către intimatul – reclamant Ilie Ştefan la plata sumei de 5.937,19 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025″, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ştefan Ilie, primarul municipiului Tulcea: „Mă bucur că instanţa a confirmat apărarea mea şi a demonstrat că nu a fost vorba despre niciun conflict de interese”

Primarul Ştefan Ilie a declarat pentru Ziarul „Delta” că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat câştig de cauză, stabilind că achiziţia apartamentului nu constituie conflict de interese, aşa cum susţinea ANI.

„Aşteptam această decizie, bineînţeles, cu temerile fireşti. Puneam şi răul în faţă, dar pentru că am câştigat pe fond, la prima etapă a acestui proces, la Curtea de Apel Constanţa, iată că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat faptul că raportul ANI nu a fost corect realizat şi că m-a pus într-o situaţie de conflict de interese. Este vorba despre acel proces în care am fost acuzat că sunt în conflict de interese pentru că am achiziţionat un apartament pentru care am semnat anterior autorizaţia de construire. Am spus, încă de când funcţionarii de la ANI mi-au solicitat răspunsuri înainte de a întocmi raportul, că nu consider că mă aflu într-un conflict de interese şi că nu aveam cum să apreciez că peste şapte luni voi achiziţiona un apartament de la cel căruia îi semnez autorizaţia de construire. În plus, dacă refuzam semnarea autorizaţiei, intram într-o altă culpă, pentru că nu aveam motive. O autorizaţie de construire, atunci când ajunge la semnătura primarului pentru confirmare, este verificată înainte de arhitect şi de secretar, pentru legalitate. Practic, primarul, prin semnătura lui, confirmă că acel act devine public şi îi dă valoare juridică. Am fost luat în râs când am spus că, dacă acesta este un conflict de interese, înseamnă că nici la un Peco pe care l-am autorizat nu pot să alimentez, pentru că ar însemna că am un interes. De asemenea, o stradă pe care am asfaltat-o nu aş putea să o folosesc, pentru că aş avea un interes. Or, conflictul de interese există şi atunci când se produce un prejudiciu material sau financiar. Trebuie dovedit că am semnat un obiectiv care nu trebuia autorizat, deoarece avea nelegalităţi, iar eu aş fi autorizat în dauna legii şi cu un interes material, cum ar fi dobândirea unui apartament. Eu l-am cumpărat la preţul pieţei şi plătesc şi acum ratele la el, la fel ca toţi vecinii mei de pe scară. Mă bucur că instanţa a confirmat apărarea mea şi a demonstrat că nu a fost vorba despre niciun conflict de interese”, ne-a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Agenţia Naţională de Integritate va trebui să-i plătească edilului aproape 6.000 de lei, cheltuieli de judecată

Ştefan Ilie precizează că a solicitat doar cheltuielile de judecată Agenţiei Naţionale de Integritate, nu şi daune morale, subliniind că funcţia de primar vine la pachet şi cu lucruri mai puţin plăcute, precum reclamaţiile şi controalele.

 „Cei aproape 6.000 de lei reprezintă cheltuielile de judecată pe care le-am plătit avocatului. Astfel, s-au solicitat cheltuielile pe care le-am făcut cu plata avocaţilor. Nu am cerut daune morale, ci doar cheltuielile de judecată. Consider că, atâta timp cât un om are o asemenea funcţie, este supus tuturor tipurilor de reclamaţii, de sesizări, de păreri împotrivă, nu doar pro. Este firesc să am astfel de reclamaţii, deci nu pot să cer daune morale, chiar dacă mi-au dăunat moral acuzaţiile aduse de către o instituţie de acest fel. Asta este ceea ce i se întâmplă unui primar, unui politician sau oricărui om care deţine o funcţie publică. Pe mine nu m-a obligat nimeni să candidez, ci a fost decizia mea personală. Pe această cale, mulţumesc tulcenilor că m-au votat şi tuturor celor care, de-a lungul timpului, m-au susţinut în toate candidaturile mele! Atunci când am candidat am ştiut că, odată ajuns în funcţia respectivă, vor apărea şi alte lucruri pe care nu le întâmpin în viaţa privată. Înainte să fiu primar nu aveam reclamaţii, nu mă contestau oamenii că nu le-am reparat o stradă sau că am făcut-o greşit ori că am făcut lucruri ilegale. Niciodată, în viaţa mea privată, nu am avut parte de astfel de reclamaţii. Dar odată ce ai această funcţie, trebuie să fii conştient că liniştea ta nu mai există şi că tu ţi-ai dorit această funcţie. Deci trebuie să faci faţă şi reclamaţiilor pe care le primeşti. În noianul legislativ pe care îl avem este, câteodată, imposibil să nu faci şi greşeli. Important este să nu produci prejudicii, să nu furi şi să nu faci cu intenţie rău. În rest, eşti supus greşelii, iar tu, ca primar, trebuie să nu te superi, chiar dacă în interiorul tău şi în familia ta nu e bine. Dar aceasta este funcţia pe care tu ţi-ai dorit-o. Atunci când te-ai îndreptat către ea ştiai că vei fi şi reclamat, vei avea şi dosare, vei fi şi cercetat”, a adăugat primarul Ştefan Ilie.

Reamintim că, în iunie 2024, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuza pe Ştefan Ilie de conflict de interese, după ce edilul ar fi semnat autorizaţia de construire pentru o firmă de la care ulterior a cumpărat un imobil. Pe 18 octombrie, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea în care primarul Ştefan Ilie a solicitat anularea raportului ANI, prin care edilul a fost declarat în conflict de interese.

Aşa cum scriam la acea vreme, pentru a nu mai sta în chirie, primarul Ştefan Ilie a achiziţionat un apartament de 3 camere, la periferia oraşului, imobil care valorează 73.575 de euro. Acesta a dat un avans de 10.000 euro şi plăteşte rate lunare în valoare de 1.000 de euro, din octombrie 2021 până în februarie 2027. Apartamentul a fost finalizat abia anul trecut, iar primarul împreună cu familia sa s-au mutat acolo în luna iunie 2024. În tot acest timp, edilul a plătit atât rata lunară pentru apartamentul în construcţie, cât şi chiria pentru apartamentul în care locuia.

Agenţia Naţională de Integritate îl acuza pe edil că a semnat în calitate de Primar, Certificate de Urbanism şi Autorizaţii de Construcţie pentru firma de la care a cumpărat apartamentul şi prin aceasta ar fi dobândit un folos personal de natură patrimonială. Încă de la acea vreme Ştefan Ilie spunea că acuzaţiile vin fără dovezi palpabile şi că instanţa va soluţiona acest caz în care nu se pune problema de vreun conflict de interese.