Pictura murală de mari dimensiuni, realizată cu ocazia Zilei Cooperării Interreg, prinde contur pe peretele exterior al Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ciucurencu” din Tulcea, lucrările fiind în plină desfăşurare. Artiştii profesionişti au început lucrările sâmbătă şi au termen de finalizare până pe 8 octombrie, ziua în care pictura va fi inaugurată. Evenimentul va avea loc în cadrul Zilei Cooperării Interreg, un moment important al Programului Interreg NEXT România-Ucraina, organizat de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea.
Dan Chiriac, consilierul primarului, a declarat pentru Ziarul „Delta” că pictura va avea dimensiunea de 9 x 11 metri.
„Iniţiativa aparţine BRCT Suceava, noi fiind parteneri. Ei au antamat pictura cu artişti specializaţi în realizarea unor astfel de lucrări. Ni s-au propus mai multe variante şi, împreună cu Ministerul, Primăria Tulcea şi şcoala, am agreat o schiţă a picturii. Artiştii au început să lucreze de sâmbătă, iar lucrarea trebuie să fie finalizată până pe 8 octombrie. Pictura va avea dimensiunea de 9 x 11 metri şi va fi realizată pe peretele exterior al Şcolii nr. 10″, ne-a declarat consilierul primarului, Dan Chiriac.
Potrivit organizatorilor, lucrarea este mai mult decât o intervenţie urbană – ea reprezintă o declaraţie vizuală despre solidaritate, dialog şi prietenie între comunităţile din România şi Ucraina.
„Evenimentul reprezintă un moment semnificativ pentru cooperarea transfrontalieră şi pentru promovarea valorilor euro-pene, având ca punct central inaugurarea unei picturi murale de mari dimensiuni pe peretele Şcolii Gimnaziale <<Alexandru Ciucurencu>>. Vă aşteptăm să sărbătorim împreună mesajul <<Stronger Together/ Puternici împreună>>, prin artă, comunitate şi creativitate fără graniţe”, transmite Primăria Municipiului Tulcea.
Manifestarea se desfăşoară sub egida #35YearsofInterreg şi îşi propune să promoveze valorile europene prin artă, comunitate şi creativitate fără graniţe. Evenimentul de la Tulcea continuă seria iniţiată la Suceava (2022) şi Cernăuţi (2024), unde picturile murale au devenit repere culturale şi simboluri ale cooperării transfrontaliere. Totodată, vor fi prezentate poveşti inspiraţionale ale proiectelor sprijinite prin Programele România-Ucraina, care arată impactul pozitiv pe care cooperarea îl are în viaţa oamenilor.