Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei atrage atenţia asupra situaţiei critice prin care trece turismul din Delta Dunării, în contextul în care sezonul estival 2025 a adus o scădere vizibilă a numărului de vizitatori şi încasări mult sub aşteptări.
Potrivit datelor prezentate de autorităţile locale, cauzele includ reducerea valorii voucherelor de vacanţă, schimbarea preferinţelor turiştilor şi lipsa unor campanii eficiente de promovare, la care se adaugă efectele majorării TVA pentru sectorul HoReCa.
Delta Dunării este una dintre cele mai valoroase resurse turistice ale României, dar astăzi se află într-o situaţie de alarmă. În loc să atragem turişti, inclusiv din afara ţării, ne confruntăm cu un sezon extrem de slab, care afectează direct mii de familii din Tulcea ce trăiesc din turism. Avem nevoie de soluţii concrete şi de o strategie coerentă de promovare, a declarat deputatul Andrei Cosmin.
Parlamentarul subliniază şi problema infrastructurii de acces, în special a Aeroportului „Delta Dunării” Tulcea, care este aproape nefuncţional în lipsa unor contracte cu agenţii de turism sau operatori străini.
„Este greu de înţeles cum un aeroport modernizat rămâne aproape gol, în timp ce potenţialul turistic al Deltei ar putea atrage mii de vizitatori străini. Ministerul Economiei şi autorităţile locale trebuie să găsească rapid soluţii pentru conectarea regiunii cu pieţele externe”, a adăugat deputatul.
Cosmin Andrei a adresat o întrebare parlamentară Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului pentru a solicita un plan concret de sprijinire a turismului în zonă. Delta Dunării este un patrimoniu natural unic, dar şi un motor economic pentru judeţul Tulcea.
„Voi susţine orice iniţiativă care aduce investiţii, dezvoltare şi promovare reală acestei regiuni. Este timpul să transformăm Delta într-o destinaţie de top, aşa cum merită”, a concluzionat parlamentarul tulcean.
Comunicat de presă