Dacă acum şoferii tulceni dar şi turiştii îşi încarcă maşinile electrice gratuit la staţiile publice aflate în administrarea Primăriei Tulcea, în curând vor trebui să scoată bani din buzunar.
În urmă cu mai bine de cinci ani, a fost instituită gratuitatea utilizării staţiilor electrice, ca politică de încurajare a transportului alternativ cu vehicule nepoluante. Însă, odată cu creşterea preţului la energie electrică şi a preconizatei înmulţiri a numărului de staţii de încărcare din municipiu, se impune renunţarea la gratuitate, din raţiuni financiare.
Viceprimarul George Şinghi spune că urmează să fie elaborat un proiect de hotărâre privind taxarea utilizării staţiilor electrice, care ulterior va fi pus în dezbatere publică.
„ Am avut discuţii şi am căutat modele care se aplică şi în alte oraşe, judeţe, şi pot să confirm că planificăm ca pe viitor, mai ales că vor fi şi mai multe, încărcarea să fie contracost. Am găsit un model şi pregătim o Hotărâre de Consiliul Local în sensul acesta. Când o să fie gata va fi pus în dezbatere publică, sunt mai mulţi paşi care trebuie trecuţi. Încercăm să stabilim anul acesta şi să-l punem în dezbatere publică. Din moment ce vor fi şi mai multe staţii de încărcare, noi nu avem cum să suportăm gratuit costul acestor încărcări. Vor fi tarifate aşa cum este normal şi cum se întâmplă în aproape toate municipiile din ţară”, ne-a declarat George Şinghi.
În momentul acesta în municipiu există 5 staţii de încărcare cu câte două capete de 22 kW, iar Primăria Tulcea pregăteşte documentaţia pentru a scoate la licitaţie montarea a încă 10 staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice. Cele 10 staţii noi de încărcare vor fi amplasate pe străzile Portului, Comerţului, Babadag, Aureliană, Isaccei, 1848, Chiparosului, Victoriei şi Viticulturii. Totodată, două staţii noi au fost montate la Liceul de Artă şi la Grădiniţa „Dumbrava Minunată”, care sunt funcţionale. Alte opt staţii au fost montate la blocurile de pe strada Gării, două pe strada I.L. Caragiale şi două la Liceul „Brad Segal”, care urmează să fie puse în funcţiune.
„A intervenit reînnoirea Avizului Tehnic de Racordare cu PPC. Având o oarecare durată proiectul, a fost nevoie de o reconfirmare cu PPC-ul în ceea ce priveşte puterile disponibile pe locaţii. Au mai apărut staţii în cadrul proiectelor de eficientizare energetică a blocurilor. Au fost montate câte o staţie la fiecare bloc”, ne-a spus George Şinghi.
În ultimii trei ani, cele 5 staţii au realizat peste 16.000 de încărcări. Anul acesta, până la data de 18 septembrie, consumul pentru staţiile de reîncărcare a fost de 81.969 kWh, tulcenii încărcându-şi vehiculele electrice de 4.888 ori, cu un timp mediu de încărcare de 219,66 minute.
Anul trecut, staţiile de încărcare au realizat un număr de 4.937 încărcări, consumul fiind de 77.717 kWh, cu un timp mediu de încărcare de 245,89.
În anul 2023, consumul pentru staţiile de reîncărcare a fost de 76.713 kWh – echivalent a 99.726,90 lei. Tulcenii şi-au încărcat vehiculele electrice de 6.234 ori, cu un timp mediu de încărcare de 203,2 minute.
În România, costurile pentru o încărcare în staţiile publice variază în funcţie de operator. Tipic, încărcarea AC publică costă aproximativ 1,9 – 2,3 lei/kWh, iar cea DC rapidă aproximativ 2,3 – 2,7 lei/kWh.