Nu mai puţin de 300 de arbori şi arbuşti vor prinde rădăcini în cadrul programului naţional „Săptămâna Verde”, între Parcul Gravity şi Rozariu, în zona lacului Ciuperca.  Activitatea de plantare a început ieri şi continuă şi astăzi, 24 octombrie, cu participarea elevilor şi a autorităţilor locale. Pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 – 3.200 de metri pătraţi, elevii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” şi de la Şcoala Profesională „Danubius”, alături de angajaţii Servicii Publice Tulcea, plantează nu mai puţini 80 de arbori şi 220 de arbuşti din specii valoroase, recunoscute pentru impactul lor decorativ şi adaptabilitatea la mediul urban.

Acţiunea este parte dintr-un amplu proiect comun derulat de Primăria municipiului Tulcea, Servicii Publice Tulcea, Direcţia Silvică Tulcea şi unităţile de învăţământ partenere, având ca scop extinderea fondului dendrologic urban şi regenerarea estetică a oraşului. Noua amenajare va prinde contur până la sfârşitul lunii, incluzând poteci sinuoase din materiale permeabile, care vor permite explorarea completă a spaţiului verde de către cetăţeni.

Zona a fost echipată cu patru camere video de supraveghere, menite să prevină furturile şi eventualele acte de vandalism. Totodată, a fost montat şi un sistem de irigaţii, pentru a asigura prinderea arborilor şi arbuştilor plantaţi.

„Suntem în Săptămâna Verde şi plantăm mulţi arbori şi arbuşti, în colaborare cu şcolile, bineînţeles, cu Serviciile Publice, într-o zonă specială a municipiului nostru. Suntem la lacul Ciuperca, între parcul Rozariu şi parcul Gravity, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 – 3.200 m2, unde plantăm arbori şi arbuşti. Astăzi sunt alături de noi elevii de la Liceul Teoretic <<Ion Creangă>>, cărora le mulţumim! Mâine vor fi elevii de la Şcoala Profesională Danubius, le mulţumim şi lor! Nu ne ocupăm doar de plantarea arborilor, ci contribuim şi cu elemente de siguranţă pentru acest nou parc – camere video de supraveghere şi instalaţii de irigare. Iată că o zonă care nu era verde aşa cum ne-am fi dorit o transformăm acum prin acest proiect, împreună cu şcolile, cu Primăria Tulcea, cu Serviciile Publice şi cu celelalte structuri care ne sprijină. Le mulţumim tuturor celor care au avizat acest proiect şi tuturor voluntarilor care ne ajută”, a declarat, ieri, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Printre speciile de arbori plantaţi se numără Gladiţa fără ghimpi, Arborele-lampion, Corcoduşul ornamental roşu, Salcia albă, Paltinul de câmp şi Carpenul. Arbuştii provin din specii cu valoare decorativă ridicată, precum Fotinia roşie, Euonymus fortunei „Gaiety”, Călinul purpuriu şi Laurul englezesc.

Acţiunile de plantare vor continua şi în luna noiembrie, în vecinătatea străzii Dumitru Ivanov, unde se pregăteşte un nou proiect de înfrumuseţare şi extindere a zonelor verzi din municipiul Tulcea.