Medicii vor putea refuza să acorde îngrijiri medicale dacă un pacient sau aparţinătorii acestuia sunt agresivi verbal sau fizic sau dacă pacientul manifestă o atitudine „ostilă sau ireverenţioasă faţă de medic”. Prevederile apar în draftul noului Cod de Deontologie Medicală, elaborat de Colegiul Medicilor din România.
Preşedintele Colegiului Medicilor din Tulcea, dr. Emilia Stamate, spune că organizaţia va urmări găsirea unui echilibru între protejarea medicilor şi drepturile pacienţilor.
„Colegiul Medicilor va căuta să instituie protecţia pentru medici, dar sub o formă în care nici pacientul să nu fie lezat”, ne-a declarat dr. Emilia Stamate.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Tulcea, dr. Oana Ciulache, consideră că măsura nu este aplicabilă angajaţilor de pe ambulanţă, fiindcă echipajele nu pot refuza o urgenţă şi nici nu ştiu dinainte cu ce gen de persoane se vor întâlni.
„Eu nu cred că va fi realizabilă, fiindcă dacă refuzi, mănânci bătaie de două ori. Doar să ştii din staţie că este beat şi agresiv şi să refuzi de atunci solicitarea. Dar ca să ajungi acolo şi să nu acorzi asistenţă, păi ei de asta au chemat ambulanţa. Şi sâmbătă seară, de Mihail şi Gavril, s-au bătut până n-au mai putut şi să te ferească Dumnezeu să ajungi acolo, să zbiere la tine şi tu să zici <<Hai la revedere, mi-a părut bine, plec că zbieraţi la mine>>. Mănânci bătaie sigur. Dacă nu iei bătaie când au zbierat, atunci sigur primeşti când dai să pleci. Nu este niciun avantaj pentru noi, doar să putem să refuzăm plecarea din staţie, altfel n-avem cum. Noi, la faţa locului, sigur mâncăm bătaie dacă avem tupeul să renunţăm la solicitare. Deci avantajul va fi doar dacă putem să refuzăm din start, dar nu este legal, deci nu poţi să refuzi urgenţa. În Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) merge, dar la noi, la SAJ, nu merge. În UPU vii cu el deja agresiv, îl vede şi refuză asistenţa, dar la SAJ nu are cum să se pună în practică lucrul acesta, fiindcă este ilegal să refuzi o urgenţă”, ne-a declarat dr. Oana Ciulache.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.


