Cablurile dezafectate, care atârnă pe blocurile din municipiu, sunt obligaţia asociaţiilor de proprietari, a precizat city managerul Nicolae Bibu în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local de luna trecută. Lucrurile au fost lămurite după ce consilierul USR Tatiana Haliţ a semnalat faptul că numeroase cabluri TV şi de internet, rămase nefolosite de ani buni, afectează aspectul oraşului, în special în cartierele de blocuri.

„Referitor la cablurile TV, care atârnă pe clădiri şi în special prin cartiere de blocuri. Multe nici nu sunt utilizate. Eu doresc să rog Primăria, dacă doreşte să fie receptivă la chestia aceasta, de a-i avertiza pe toţi furnizorii de cabluri TV în Tulcea, să aibă grijă puţin de aceste zone unde şi-au înşirat de-a lungul anilor cablurile. Şi eu am la blocul meu, chiar pe peretele meu, un cârlig imens cu un mănunchi de cabluri, care nu mai este al nimănui. Stau acolo, mai atârnă de câte un copac sau o floricică de la o grădină, fiindcă nu mai sunt folosite. Am încercat, ca simplu cetăţean, poate îmi rezolv măcar bucăţica mea, deşi am văzut că este în tot oraşul situaţia aceasta. Vreau să vă spun că am fost foarte dezamăgită. Mi-a răspuns doar o firmă de cablu TV, celelalte chiar au ignorat solicitarea mea. Aceia au şi venit şi au spus <<Astea sunt cabluri de pe vremea lui Burţilă>>. Păi şi ce facem cu ele, rămân acolo? Eu, ca simplu cetăţean, această problemă nu pot s-o rezolv. Asociaţiile la fel, nu pot s-o rezolve. Nu ia nimeni în serios o asociaţie, două, trei. Poate că Primăria, dacă ar coresponda cu furnizorii de cablu TV din Tulcea, ar impune să facă o verificare pe teren şi să mai vadă dacă e cazul, nu e cazul. Este păcat de acele cabluri, care stau şi nu sunt folosite. Aspectul este urât şi stau degeaba”, a declarat Tatiana Haliţ.

Consilierul USR a amintit că există o hotărâre de Consiliu, care ar putea remedia această problemă.

„Avem o hotărâre de consiliu mai veche, 224 din 2021, care se referă la înfrumuseţarea oraşului. Şi acolo, printre articole, scria că nu avem voie să atârnăm rufe pe balcoane, de exemplu. Sunt foarte multe lucruri, care s-au pus în aplicare, iar acum oraşul este mult mai frumos. Cu acestea ce facem?”, a spus Tatiana Haliţ.

City managerul Nicolae Bibu a explicat că municipalitatea nu poate interveni asupra cablurilor dezafectate de pe blocurile din municipiu. Acesta a subliniat că răspunderea legală pentru dezafectarea cablurilor revine exclusiv asociaţiilor de proprietari.

„Bănuiesc că ştiţi că atunci când au fost ele instalate, s-au făcut cu acordul asociaţiilor de proprietari. Şi întreţinerea lor, şi dezafectarea lor, ţine de acelaşi acord al asociaţiei de proprietari. Noi nu putem decât să amendăm aceste asociaţii de proprietari, iar această amendă să se răsfrângă asupra proprietarilor şi membrilor asociaţiei de proprietari. Este singurul lucru pe care putem să-l facem noi. Aţi spus mai devreme că nu aţi primit răspuns de la providerii de diverse servicii de telefonie şi internet. Cred că nici n-ar trebui să primiţi, solicitarea ar trebui făcută de asociaţii. Dacă 70.000 de cetăţeni o să trimită solicitări către firmele de cablu, nu ştiu dacă o să poată să răspundă. Singura noastră posibilitate este aceea să respectăm legea care guvernează asociaţiile de proprietari, respectiv 196, în acelaşi timp să aplicăm şi regulamentul pe care îl avem votat şi bineînţeles să amendăm asociaţiile. Nu putem să intervenim pe proprietatea blocurilor, care este una comună (…). Unele dintre aceste lucruri sunt cu cost. Cine va suporta aceste costuri? Noi nu putem să facem o solicitare către o firmă de telefonie sau de cablu pentru că implicit vor spune <<Costă atât mutarea, punerea lor într-un pat de cablu sau într-o nişă specială pentru cabluri>>. Cine va plăti asta pe o proprietate privată?”, a precizat Nicolae Bibu.

Tatiana Haliţ s-a oferit să realizeze nişte amendamente la Hotărârea de Consiliu Local 224, în care să fie menţionată şi problema cablurilor.

„Putem doar să impunem asociaţiilor să se ocupe serios de treaba aceasta printr-un articol pe care să-l includem în acest HCL 224 în care să menţionăm şi despre aceste cabluri uzate care atârnă degeaba. Eu cred că o asociaţie, când vede că Primăria ar putea să o amendeze… Trebuie şi la HCL-ul acela puţin lucrat. O să încerc eu să fac nişte amendamente la 224″, a spus Tatiana Haliţ.

La rândul ei, viceprimarul Andaluzia Luca a spus că a transmis deja adrese către toate asociaţiile de proprietari din municipiu, prin care le reaminteşte obligaţiile legale privind întreţinerea, reabilitarea şi siguranţa condominiilor.

„Chiar astăzi s-au făcut adrese către toate asociaţiile de proprietari de pe raza municipiului Tulcea cu privire la recomandările şi obligaţiile pe care le are o asociaţie de proprietari referitoare la  întreţinerea, reabilitarea şi siguranţa condominiilor. Pe de altă parte, este reglementat de legea 196/2018, articolul 38, alineatul 2 şi articolul 39, în care asociaţia de proprietari este obligată să ia legătura cu operatorul de cablu, televiziune şi internet pentru a identifica soluţiile de remediere a situaţiilor în care cablurile acestea atârnă pe faţade. Aşa cum spunea şi doamna consilier Sadîca, aşa cum atunci au solicitat acordul asociaţiilor de proprietari ca să inunde blocurile cu reţele cu cablu, tot aşa ei sunt obligaţi să-şi retragă aceste cabluri. Există operatori care probabil nici nu mai funcţionează pe raza municipiului Tulcea. Atunci asociaţia trebuie să identifice dacă respectivul cablu este de la Burţilă, de exemplu, sau să nu fie ceva care asigură iluminatul undeva. Şi lucrul acesta s-a făcut, şi la solicitarea şi sugestia dumneavoastră. Domnul director executiv Leventh Iusuf a transmis către asociaţiile de proprietari prin cadrul compartimentului asociaţiilor de proprietari”, a explicat Andaluzia Luca.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.