Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” din Tulcea a fost, joi, gazda lansării volumului „Istorii uitate. Dobrogea în strâmtoarea secolului XX”, semnat de Lucian Ţugui. Evenimentul a deschis programul dedicat Zilei Dobrogei, marcate vineri în întreg judeţul. Cartea, tipărită cu sprijinul Consiliului Judeţean Tulcea, a fost prezentată în faţa publicului de istorici, oameni de cultură şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Autorul, Lucian Ţugui, a explicat că volumul se adresează în special tinerilor, care cunosc prea puţin din realităţile trecute. El a relatat descoperirea unor poveşti impresionante din arhive, precum cea a lui Ivan Singirliu, un localnic bulgar expulzat în 1940, dar care a continuat să dea dovadă de omenie faţă de oraşul în care trăise.
„Prin harul lui Dumnezeu am reuşit să scriu această carte. Îi mulţumesc că mi-a dat înţelepciune şi răbdare să caut acolo unde trebuia. Proiectul este rezultatul colaborării dintre un fost poliţist şi un filozof. Am vrut să scriu această carte în special pentru generaţiile care urmează. Copiii noştri ştiu foarte puţin din ceea ce s-a întâmplat în trecut. M-am născut în secolul trecut şi am prins 18 ani de comunism. Fetelor mele, dacă le povestesc despre ceea ce s-a întâmplat atunci, se uită cu foarte mult respect la mine, mă înţeleg, dar nu percep ceea ce a fost atunci. Nu ştiu despre lucrurile legate de alimente, despre cum eram îngrădiţi şi despre timpurile care s-au petrecut atunci sub ochii mei ca şi copil. (…) Perioada comunistă nu este nimic nou sub soare, modul în care au acţionat cei de atunci nu înseamnă că s-a sfârşit, dimpotrivă. Ivan Singirliu, pentru mine, este tipul de erou. Căutăm astăzi eroi şi am fost îmbrobodiţi de această cinematografie şi de media şi ştim că eroul este puternic, este răzbunător, el aduce dreptate şi are în spatele lui atâtea destine. În 1940, Ivan Singirliu se trezeşte, după ce s-a născut şi a trăit aici, pentru că era bulgar, să fie expulzat din Tulcea din cauza Tratatului de la Craiova şi să-şi ia tot avutul şi să plece. Am găsit afişe pe care scria: <<Dacă cunoşti un bulgar care nu vrea să plece, vino şi spune-ne nouă despre asta>>. (…) În februarie, stând în Sofia, Ivan Singirliu aude cotele apelor Dunării şi trimite o scrisoare în care precizează: <<Am vreo patru hectare de grădină în spatele Monumentului Sbor-Tepe, am un bazin foarte mare, am pus acolo o conductă şi vara trag apă din bazin, dar primăvara închid conducta pentru că altfel toate grădinile s-ar inunda şi nu o să mai aveţi legume>>. Un om care a pierdut totul, care a fost alungat din propria lui ţară, care a ajuns un străin într-o ţară cu care nu se identifică, n-a uitat ce înseamnă omenia şi a trimis această scrisoare primăriei (…)”, a declarat autorul volumului „Istorii uitate. Dobrogea în strâmtoarea secolului XX”, Lucian Ţugui.
Autorul a mulţumit echipei editoriale pentru sprijin şi a povestit despre eforturile depuse pentru finalizarea cărţii înainte de Ziua Dobrogei.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.



