În urmă cu puţin timp, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Delta” Tulcea a anunţat că incendiul produs la nava care transporta GPL, aflată la acostare în portul Ismail, a fost stins, iar situaţia nu mai prezintă niciun pericol pentru populaţie. Astfel, de la ora 14.00, şi locuitorii din Plauru se pot întoarce la domiciliu, după sătenii din Ceatalchioi, care au fost anunţaţi că începând cu ora 9.00 se pot întoarce la locuinţele pe care le-au evacuat cu o zi în urmă, la solicitarea autorităţilor tulcene.

„Subliniem că măsura evacuării celor două localităţi (Ceatalchioi şi Plauru) a fost dispusă pentru protejarea locuitorilor, a persoanelor care tranzitau zona expusă riscului şi pentru prevenirea unor situaţii de urgenţă generate de o eventuală agravare a contextului, risc care la acel moment era unul semnificativ. Structurile Ministerului Afacerilor Interne mulţumesc locuitorilor pentru înţelegerea faţă de măsurile adoptate şi pentru cooperarea cu autorităţile centrale şi locale. De asemenea, ne exprimăm recunoştinţa faţă de cei care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele într-un timp foarte scurt. Înţelegem dificultatea situaţiei prin care au trecut şi apreciem faptul că au înţeles că siguranţa lor este prioritară”, a precizat ISU „Delta” Tulcea.

În total 180 de persoane s-au autoevacuat, iar 51 de localnici din Ceatalchioi şi 15 din Plauru au fost evacuate. Din cei 66 de locuitori ai satelor Ceatalchioi şi Plauru care au fost evacuaţi în siguranţă de către echipele de intervenţie, 24 au înnoptat într-un spaţiu de cazare din municipiu, potrivit ISU „Delta” Tulcea.