Tulcenii sunt invitaţi duminică, 23 noiembrie, de la ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna”, pentru a viziona câteva secvenţe din filmul „Tatăl meu e marinar”, un proiect în lucru semnat de regizorul Iulian Furtună. Evenimentul va avea loc în Sala de festivităţi, la etajul I, iar accesul publicului este liber.

Proiecţia aduce în faţa spectatorilor o poveste emoţionantă despre Tulcea – port, despre lumea marinarilor şi despre familiile lor, despre visul occidental care a marcat generaţii, despre declinul unei epoci şi renaşterea unei comunităţi. Filmul urmăreşte drumul unui copil de marinar prin perioada 1980-1990, trecând apoi în prezent printr-o construcţie vizuală bogată şi neobişnuită.

Proiectul îmbină imagini de arhivă filmate în anii trecuţi cu dialoguri şi interviuri ale mai multor generaţii de „vaporeni”, adăugând animaţii realizate cu marionete şi intervenţii poetice care completează atmosfera.

Filmul pune în lumină şi industria navală, având în centru şantierul Naval VARD Tulcea, un simbol al noului început pentru oraş şi pentru oamenii legaţi de mare.

Evenimentul se va desfăşura într-un cadru deschis, cu posibilitatea interacţiunii directe cu regizorul, iar în sală va fi prezent şi istoricul Mădălin Hodor, invitat special.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.