Municipiul Tulcea are un nou arhitect şef. Cristina Petro a câştigat concursul organizat de Primăria Tulcea pentru ocuparea funcţiei de arhitect şef, rezultatul final fiind anunţat pe 23 decembrie.
Arhitecta Cristina Petro deţine un masterat în „Planificare urbană, comunală şi regională” la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” şi a activat până în prezent în mediul privat.
Reamintim că fostul arhitect şef Andreea Matache a demisionat în luna octombrie.
Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a declarat pentru Ziarul „Delta” că se aşteaptă ca noul arhitect şef să muncească dedicat şi să continue proiectele începute de predecesor, în special reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG), o investiţie complexă şi de durată, care implică mai mulţi paşi şi se derulează pe parcursul mai multor ani.
Primarul a subliniat că PUG-ul actual, elaborat în 1995-1996, este foarte vechi şi a încetinit dezvoltarea oraşului, provocând multiple neplăceri.
„Am aşteptări de la arhitectul şef să muncească dedicat, foarte mult, să continue ceea ce a început fostul arhitect şef în administraţia mea, în sensul reactualizării Planului Urbanistic General. Este o investiţie în lucru şi are mulţi paşi pe care i-a parcurs, dar şi foarte mulţi alţii pe care trebuie să-i parcurgă ca investiţie. Investiţia de reactualizare a PUG-ului nu este una simplă şi de scurtă durată, ci este una care se derulează în ani, ştiindu-se că Planul Urbanistic General al municipiului este din 1995-1996. Este un plan foarte vechi, care a provocat foarte multe neplăceri sau un ritm de dezvoltare lent al oraşului nostru”, ne-a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
Totodată, edilul a precizat că aşteptările sale sunt mari faţă de orice angajat al primăriei, dar mai ales faţă de cei de la Urbanism şi, în mod special, faţă de arhitectul şef, care trebuie să fie dedicat, transparent şi să comunice cu cetăţenii şi mediul antreprenorial, pentru ca oraşul să aibă perspective reale de dezvoltare.
„Aşteptările mele sunt destul de mari faţă de orice angajat care intră în Primăria Municipiului Tulcea, dar mai ales din postura unui angajat la Urbanism şi, mai ales, cea de arhitect şef. Sper să manifeste o muncă dedicată, mai mult decât prevede fişa postului, pentru că abia atunci se face performanţă, să manifeste transparenţă, dialog cu cetăţenii şi cu mediul antreprenorial. Atunci municipiul are mari perspective de dezvoltare”, a precizat primarul municipiului Tulcea.
Ştefan Ilie a mai explicat că biroul de urbanism al municipiului are un volum mare de activitate, gestionând zilnic numeroase cereri pentru documente, certificate de urbanism, avize şi autorizaţii, spre deosebire de localităţile rurale, unde cererile sunt mai rare. Primarul a amintit că, în perioada în care instituţia nu a avut arhitect şef, solicitările s-au acumulat, dar nu s-au resimţit presiuni majore, iar acum, odată cu ocuparea postului, activitatea va reintra într-un ritm normal.
„Într-un municipiu, biroul de urbanism are foarte multe activităţi şi foarte mult de lucru. Din experienţa noastră, atunci când am mai organizat concurs şi când nu am avut arhitect, au fost destule persoane fizice, juridice sau publice care aşteptau documente, certificate de urbanism, avize, autorizaţii pentru diferite construcţii sau pentru diferite proiecte. Într-un municipiu, unde aproape zilnic avem foarte multe cereri, spre deosebire de o localitate rurală, unde cererile pot fi mai rare, putem spune că biroul de urbanism este unul cu o bogată activitate. Am avut câteva luni fără arhitect şi s-au acumulat destule solicitări care aşteaptă, dar nu a fost presiune, pentru că nu a fost o perioadă lungă. Avem cereri care necesită rezolvare, dar nu am întâmpinat presiuni. Inclusiv Primăria Municipiului Tulcea are în lucru documente pentru proiecte şi, acum, nu putem decât să ne bucurăm că avem arhitect şef. Cred că au trecut în jur de trei luni de când nu am avut arhitect. Acum, pentru că avem, vom intra într-un ritm normal de lucru”, ne-a spus Ştefan Ilie.
Noul arhitect şef al municipiului Tulcea este fondatoarea „Cristal Concept Design”.
În cariera sa, a realizat peste 1.000 de proiecte, de la case unifamiliale la blocuri şi alte construcţii mari.
Printre proiectele sale se numără blocul de pe strada Griviţei din Tulcea şi Casa Filip din Sarichioi, inspirată din arhitectura tradiţională a Deltei Dunării şi a comunităţii ruşilor lipoveni. Proiectul Casei Filip din Sarichioi a primit două premii la Anuala de Arhitectură din 2019: Premiul Preşedintelui OAR şi Trofeul Anualei. Cristina Petro s-a canalizat de-a lungul anilor să proiectez numai în judeţul Tulcea, cu mici excepţii la nivel naţional.


