Comisarii Comisariatului Judeţean Tulcea al Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat în luna ianuarie 2026 un număr de 15 amenzi în valoare totală de 483.000 de lei şi trei avertismente în urma celor 29 de controale efectuate pe raza judeţului Tulcea.

Acţiunile de control au făcut parte din planul anual de inspecţie al comisariatului şi au inclus verificarea modului de respectare a condiţiilor din actele de reglementare, verificarea autosesizărilor comisarilor, rezolvarea petiţiilor, controale pentru verificarea realizării măsurilor impuse în actele de control anterioare.

„În cadrul inspecţiilor, comisarii au verificat respectarea legislaţiei de mediu în vigoare, printre care: obligaţia agenţilor economici de a ţine evidenţa gestiunii deşeurilor, obligaţiile comercianţilor privind înregistrarea în cadrul sistemului de garanţie-returnare şi obligaţiile operatorilor economici privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României”, transmit reprezentanţii Gărzii de Mediu Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.