Deputatul Elena-Laura Toader din cadrul Grupului parlamentar S.O.S. România îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de abuzurile repetate ale autorităţilor statului român împotriva fermierilor şi crescătorilor de animale din ţara noastră.

În ultimii ani, în numele combaterii focarelor de infecţie, au fost sacrificate în masă animale, fără o evaluare transparentă a situaţiei epidemiologice şi fără a se asigura despăgubiri corecte pentru producătorii afectaţi.

Aceste măsuri, care se înscriu într-un context de precarizare economică a satului românesc, au un impact devastator asupra economiei locale.

Familiile care depind de creşterea animalelor pentru a-şi asigura traiul sunt lăsate fără sprijin şi fără un viitor.

Statul român, în loc să sprijine fermierii autohtoni, tolerează o dependenţă tot mai mare de importuri, punând în pericol siguranţa alimentară naţională şi tradiţiile locale.

„Este inadmisibil ca, în loc să protejeze zootehnia românească, statul român să acţioneze în interesul marilor distribuitori de produse importate, lăsând producătorii locali să se descurce fără un cadru de protecţie adecvat. Este momentul ca autorităţile să îşi asume responsabilitatea faţă de fermierii români şi să adopte măsuri clare şi urgente pentru a sprijini acest sector esenţial pentru economia noastră naţională”, declară deputatul Elena-Laura Toader.

În acest context, deputatul S.O.S. România de Tulcea solicită:

  1. Transparenţă totală în gestionarea focarelor de boală şi publicarea unor rapoarte detaliate şi independente privind evoluţia acestora.
  2. Expertize independente şi o comunicare publică clară despre măsurile adoptate de autorităţile competente.
  3. Despăgubiri integrale şi rapide pentru fermierii afectaţi, care să le permită reluarea activităţilor economice într-un termen scurt.
  4. Programe concrete de sprijin pentru crescătorii români, care să includă subvenţii, finanţare şi măsuri de protecţie a pieţei interne.
  5. Politici ferme care să prioritizeze producţia internă şi să reducă dependenţa de importuri, asigurând astfel o protecţie reală a producătorilor români şi a siguranţei alimentare a ţării.

„Zootehnia românească nu trebuie sacrificată! România trebuie să îşi apere fermierii, economia naţională şi tradiţiile, nu să le condamne la dispariţie”, a declarat deputatul S.O.S. România Elena-Laura Toader.

Comunicat de presă