Un tânăr de 18 ani din municipiul Tulcea a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins conducând fără permis de două ori în aceeaşi zi, fiind implicat, totodată, într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, la data de 2 martie, în jurul orei 00:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea – Biroul Rutier l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
În aceeaşi zi, în jurul orei 09:30, tânărul ar fi condus din nou un autoturism, de această dată pe strada Gazelei din municipiu. La un moment dat, acesta a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia o persoană a suferit vătămări corporale.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

