În fiecare an, la începutul lunii februarie, în Delta Dunării sosesc pentru cuibărit primii pelicani creţi. Una dintre zonele de cuibărit preferate de aceştia este Insula Ceaplace, declarată zonă strict protejată pentru acest scop.

Potrivit Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în Rezervaţia Ştiinţifică Insula Ceaplace, inspectorii ecologi ai Serviciului Inspecţie, Monitorizare şi Educaţie Ecologică Razim-Sinoe au observat, încă de la începutul lunii februarie, 96 de exemplare de pelican creţ şi 36 de cuiburi, dintre care 24 cu ouă. În monitorizările efectuate ieri, numărul exemplarelor observate a crescut la 130, fiind identificate 86 de cuiburi cu ouă şi 6 cuiburi cu pui, semn că procesul de eclozare este în plină desfăşurare.

De asemenea, în Rezervaţia Ştiinţifică Insulele Prundu cu Păsări, care găzduieşte o colonie mixtă, au fost observate 18 pelicani creţi adulţi, 13 cuiburi cu ouă, precum şi aproximativ 300 de cuiburi de pescăruş argintiu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.