Tenismena Alessandra Petrescu, legitimată la clubul „Le Pelican Sportif”, antrenor Narcis Mocanu, a cucerit o medalie de bronz la Turneul Campionilor de Iarnă 2025 – 2026. Competiţia a fost organizată în cadrul Tenis10, weekendul trecut, în oraşul Otopeni. Alessandra Petrescu, în vârstă de 9 ani, a reuşit să urce pe a treia treaptă a podiumului la categoria verde fete. La această competiţie a participat şi sportiva Alexia Cojocaru, în vârstă de 6 ani, care s-a clasat pe locul cinci la categoria roşu. Alexia nu a reuşit să prindă un loc pe podium fiindcă s-a accidentat într-un meci, deşi până atunci le câştigase pe toate. La această competiţie au participat 50 de copii din toată ţara.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.