Episcopul Visarion al Tulcii transmite în Pastorala de Paşte un mesaj profund adresat credincioşilor, centrat pe semnificaţia Învierii lui Hristos, dar şi o reflecţie asupra realităţilor dificile ale lumii contemporane.

În Pastorala intitulată „Învierea Domnului – izvorul păcii”, episcopul subliniază că moartea pe cruce şi Învierea Domnului Hristos reprezintă cel mai important eveniment al vieţii bisericeşti. După perioada de pregătire din Postul Mare, credincioşii sunt chemaţi să trăiască această sărbătoare în mod autentic, înţelegând mesajul esenţial: jertfa mântuitoare a Domnului Hristos, pe care El a săvârşit-o pentru eliberarea noastră din robia păcatului şi a morţii şi care a fost încununată cu slăvita Sa înviere din morţi.

„Învierea lui Hristos este temelia de granit a credinţei creştine dar şi scopul vieţii noastre”, transmite Episcopul Visarion al Tulcii.

Omul are o îndatorire sfântă pe pământ şi în relaţiile cu semenii săi, arată în mesajul său episcopul.

„Această înnobilare a sufletului omenesc prin Înviere ne arată că omul are o îndatorire sfântă pe pământ şi în relaţiile cu semenii săi. Din omul stăpân pe tainele şi forţele naturii îl face bun, simţitor, milostiv faţă de aproapele său, îl face stăpân pe sine, punând stavilă pornirilor păcatului şi oricărui gând de răzbunare. Şi aceasta pentru că Mântuitorul a luat firea şi viaţa noastră omenească pentru a o ridica la plinătatea vieţii dumnezeieşti. El a venit să aducă pace pe pământ”, subliniază episcopul.

Mesajul pascal aduce şi o reflecţie asupra realităţilor dificile ale lumii contemporane.

„Din nefericire astăzi sunt multe părţi ale lumii unde mor oameni nevinovaţi, copii şi femei, de multe ori fără nicio posibilitate de apărare. Sunt mulţi râvnitori la viaţa şi la moştenirea altor popoare iar războaiele iscate din această cauză curmă bucuria pascală de a trăi şi a munci în pace, de a duce o viaţă liniştită şi de a continua mai departe progresul omenirii”, spune  Episcopul Visarion al Tulcii.

 Să căutăm pacea şi dreptatea

Datoria fiecăruia dintre noi este să ne rugăm mai mult Celui Înviat ca „Domn al păcii” (Isaia 9, 6) să reverse mila sa peste noi şi peste întreaga lume, ne spune episcopul.

„Să căutăm pacea şi dreptatea, să fim noi înşine făcători de pace în sufletele şi în casele noastre şi atunci pacea cea adevărată se va pogorî peste întreaga omenire. Să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem în ce măsură bucuria acestui praznic luminat a sporit în noi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, dorirea de pace şi de bună înţelegere cu ceilalţi oameni”, transmite episcopul.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.