Festivalul „Scrumbia de Sfântu Gheorghe” revine în inima Deltei Dunării şi promite, timp de trei zile, o adevărată sărbătoare a tradiţiilor, a muzicii, a comunităţii şi a gustului autentic al scrumbiei pescuite acolo unde Dunărea se varsă în Marea Neagră prin cel mai vechi braţ al său, Sfântu Gheorghe. În perioada 30 mai – 1 iunie, Primăria Comunei Sfântu Gheorghe organizează un eveniment dedicat localnicilor, pescarilor, turiştilor şi tuturor celor care iubesc farmecul unic al Deltei.
Festivalul va fi prezentat de Aniela şi Eduard Acsente, iar primarul comunei, Dragoş Cladiade, îi invită pe toţi cei care îşi doresc să descopere poveştile şi frumuseţea Deltei să participe la această manifestare plină de culoare, savoare, muzică bună şi momente autentice. Atmosfera de festival va începe încă din seara zilei de vineri, 29 mai, când, între orele 18:00 şi 23:00, publicul se va bucura de muzica lui DJ Smolenik.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

