În premieră, în acest an, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) va recompensa activitatea şi profesionalismul inspectorilor sociali din România, în cadrul Galei Inspecţiei Sociale, eveniment care va avea loc în luna iunie.
Nominalizările sunt realizate la nivelul fiecărei agenţii teritoriale, prin vot secret, iar portofoliile candidaţilor şi ale echipelor nominalizate includ rezultate relevante din activitatea profesională, misiuni dificile şi experienţe din teren.
În cadrul Galei vor fi premiate performanţa, profesionalismul şi implicarea inspectorilor sociali, prin acordarea unor distincţii pentru următoarele categorii: Inspectorul social al anului 2025; Debutul anului în inspecţia socială; Premiul pentru întreaga activitate; Inspectorul social apreciat pentru activitatea din teren; Echipa anului 2025.
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Tulcea concurează la categoria Echipa anului 2025. Numele echipei este „Delta Impact 4″, componenţa fiind formată din patru inspectori sociali. Este vorba despre următorii: Alina Brumă – coordonator compartiment inspecţie socială – inspector social superior, cu o vechime de 14 ani în inspecţia socială; Corina-Nicoleta Caraşco – inspector social superior, cu o vechime de 9 ani în inspecţia socială; Dorinel-Ionuţ Colniceanu – inspector social principal, cu o vechime de patru ani în inspecţia socială; Cecilia-Andreea Solomencu – inspector social asistent, cu o vechime de 3 ani în inspecţia socială. Sloganul echipei tulcene este „De la Verificare la Schimbare – Impact Social în Tulcea”.
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Tulcea, Florenţa Iordan, spune că iniţiativa este una aşteptată de mult timp, mai ales în contextul deficitului de inspectori sociali. Aceasta consideră că meseria presupune atât pregătire profesională, cât şi anumite calităţi umane, iar ideea de a recompensa inspectorii implicaţi este una binevenită.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

