Sportivii secţiei de atletism din Turcoaia ai Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Tulcea, antrenori Gheorghe Ciulei şi Savinela Iordache, au participat weekendul trecut la Campionatele Naţionale Şcolare de Atletism şi Campionatele Naţionale de copii U13-U14, unde au obţinut cinci medalii. Alesia Boşcă a devenit campioană naţională şcolară, câştigând medalia de aur la categoria U18 în proba de aruncare a suliţei, cu o performanţă de 38,63 metri, rezultat care reprezintă şi un nou record personal.
Şi Cristian Cănănău, în concursul de aruncare a suliţei, la categoria U18, a reuşit să cucerească medalia de aur şi titlul de campion naţional şcolar după o aruncare de 55,61 metri, performanţă care reprezintă de asemenea un nou record personal.
Un nou titlu naţional a venit în proba de aruncare a suliţei, la categoria U14, unde Andrei Mihalcea a câştigat medalia de aur după o aruncare de 28,25 metri.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.
