Nu mai puţin de 52 de copii proveniţi din familii vulnerabile din comuna Baia vor avea parte de sprijin concret şi condiţii mai bune pentru dezvoltare, prin proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitatea rurală”. Potrivit primarului comunei Baia, Liliana Marinescu, contractul aferent proiectului a fost semnat pe 14 mai.

Iniţiativa are ca scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate şi oferirea unor condiţii mai bune pentru dezvoltarea copiilor din medii defavorizate. Prin acest proiect, familiile beneficiare vor primi pachete alimentare, dar şi acces la servicii de consiliere socială şi psihologică, menite să ofere sprijin real în depăşirea problemelor cu care se confruntă.

Totodată, proiectul include şi măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Un număr de 10 familii vor beneficia de amenajarea şi dotarea unei camere dedicate copiilor, cu mobilier şi accesorii necesare desfăşurării activităţilor şcolare şi extraşcolare. Scopul acestor investiţii este crearea unui mediu sigur şi potrivit pentru educaţia şi dezvoltarea celor mici.

„Veşti bune pentru comunitate! Anunţăm cu mare bucurie semnarea contractului cu nr.554/14.05.2026 din cadrul Proiectului <<Furnizare de servicii integrate în comunitatea rurală>> dedicat sprijinirii persoanelor vulnerabile în care beneficiarii vor avea acces la servicii de bază, eficiente şi de calitate. Aş dori din tot sufletul să pot extinde numărul de beneficiari pe viitor, pentru că sunt convinsă că vor exista şi persoane nemulţumite, însă vă promit că eu fac toate eforturile astfel încât să nu ratez nici un fel de finanţare, indiferent cât de mică sau mare este. Împreună construim o comunitate mai solidă şi mai atentă la nevoile celor vulnerabili”, a transmis primarul comunei Baia, Liliana Marinescu.

Prin această iniţiativă, autorităţile locale îşi propun să ofere nu doar sprijin material, ci şi şanse reale pentru un viitor mai bun copiilor şi familiilor care au cea mai mare nevoie de ajutor.