Evenimentul dedicat dezvelirii bustului patriotului Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, filantrop și ocrotitor al românilor de pretutindeni s-a încheiat cu un succes răsunător.

Desfășurată la Palatul Parlamentului, în spațiul din zona Muzeului Camerei Deputaților, ceremonia de dezvelire urmată de simpozionul internațional au fost cu adevărat minunate, reprezentând o încununare a eforturilor de onorare întru omagierea marilor figuri ale istoriei noastre naționale.

Reușita acestui demers se datorează unei colaborări exemplare. Evenimentul a fost organizat în urma demersurilor administrative a mai multor parlamentari, mai exact senatorul Ionel Carp alături de deputații Cosmin Andrei, Ecaterina Mariana Szoke și Dumitrița Gliga, președintă a Comisiei Permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.

Această inițiativă a prins contur și prin dialogul cu reprezentanții Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, precum și cu alți invitați de seamă din mediul academic, spiritual și cultural. Încheierea acestui eveniment ne lasă cu o profundă recunoștință față de toți participanții. Conferința și succesul ei reprezintă un act de reparație morală și un gest de respect față de istoria parlamentarismului românesc, onorând cu devotament eroii națiunii noastre.

Această eveniment memorabil a reunit numeroși participanți, înalți oficiali, academicieni și elevi olimpici, subliniind importanța implicării tinerilor noștri în cunoașterea istoriei naționale.

Senatorul Ionel Carp a ținut să mulțumească tuturor colegilor parlamentari care au contribuit la această realizare deosebită. În cadrul discursului său, domnia sa a declarat: „Am reușit, împreună cu Secretariatul General al Camerei Deputaților, Biroul permanent al Camerei Deputaților, cărora le mulțumesc, acest moment istoric, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare”.

De asemenea, evocând fundamentele identității noastre naționale, senatorul Carp a adăugat un mesaj profund pentru toți cei prezenți: „Cred că patria mea, România, nu este ce vedem acum. Avem trecutul istoric, temelia, avem moși, strămoși, înaintașii noștri. De aici pleacă patria mea”.

Conunicat de presă