Un proiect de peste 205 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare din judeţul Tulcea intră în etapa de implementare. Contractul de finanţare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea” reprezintă, potrivit preşedintelui ADI Apă-Canal Tulcea, Mihai Duţu, una dintre cele mai importante investiţii realizate în judeţ după construcţia podului peste Dunăre. Investiţia va aduce beneficii pentru peste 92.000 de persoane din 11 localităţi, de la Tulcea şi Isaccea până la Sulina, Crişan şi Chilia Veche, prin modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare. Proiectul prevede peste 133 de kilometri de reţele de apă, 112 kilometri de canalizare, modernizarea staţiilor de tratare şi epurare, dar şi măsuri pentru eficienţă energetică. Mihai Duţu spune că obţinerea finanţării a fost rezultatul unui proces complex de revizuire şi îmbunătăţire a documentaţiei, după ce proiectul iniţial nu a fost considerat suficient de matur pentru finanţare. Următoarea etapă este demararea procedurilor de achiziţie şi începerea lucrărilor, principala provocare fiind găsirea unor constructori care să respecte termenele şi standardele de calitate.
Într-un interviu pentru Ziarul „Delta”, preşedintele ADI Apă-Canal Tulcea a respins criticile privind calitatea lucrărilor realizate anterior, afirmând că problemele apărute nu indică deficienţe generale de execuţie, ci mai degrabă lipsa unei coordonări între investiţiile în infrastructura rutieră şi cele în reţelele de utilităţi.
– Ne puteţi spune ce reprezintă semnarea contractului de finanţare a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea” pentru comunitate?
– Acest contract reprezintă cea mai mare finanţare obţinută în judeţul nostru de la construcţia podului. Reprezintă o continuitate în dezvoltarea infrastructurii administrate de operatorul Aquaserv şi o investiţie enormă în beneficiul consumatorului. Nu în ultimul rând reprezintă o dezvoltare a patrimoniului pentru beneficiari, UAT-urile în care se vor face efectiv lucrările contractate. Este o investiţie care va schimba viaţa oamenilor din 11 localităţi, de la Tulcea şi Isaccea până la Sulina, Crişan şi Chilia Veche. Peste 92.000 de persoane vor beneficia de servicii îmbunătăţite de alimentare cu apă, iar gradul de acces la apă potabilă de calitate va ajunge la 100% în zonele vizate de proiect.
În cifre, vorbim despre: peste 205 milioane de euro investiţi; 133 km de reţele de apă noi sau modernizate; 112 km de reţele de canalizare; staţii de tratare şi epurare modernizate; soluţii de eficienţă energetică şi reducerea emisiilor. În urmă cu doar câţiva ani, Comisia Europeană considera că documentaţia nu era suficient de matură pentru finanţare. Proiectul a fost retras, revizuit, îmbunătăţit şi pregătit din nou, cu sprijinul experţilor europeni şi al tuturor instituţiilor implicate. Acum s-a încheiat o etapă importantă, semnarea acestui contract şi marele merit pentru insistenţă şi finalizare îl are, pe lângă echipa ministerială, dl Valentin Ifrim-Catrinescu, care de multe ori a fost abandonat şi terfelit pe nedrept, dar iată că în final a obţinut ceea ce alţii nu au crezut. Din nefericire au fost excluse din motive de eligibilitate câteva UAT-uri – C.A. Rosetti, Maliuc, Pardina şi satul Caraorman, dar şi pentru acestea căutăm alte surse pentru realizarea investiţiilor. Ne-am asumat acest lucru împreună, atât cu dl. Ifrim (directorul Aquaserv, n.r.), cât şi cu consultantul Tadeco Consulting, reprezentat de dl. Radu Păunescu, şi veţi vedea că rezultatele vor apărea cât de curând.
– Care sunt paşii următori?
– Derularea în deplină siguranţă şi legalitate a tuturor procedurilor de achiziţii a contractelor de lucrări şi demararea acestora în condiţii de legalitate în ceea ce priveşte existenţa proprietăţii UAT-urilor pentru toate locaţiile supuse lucrărilor. Toate UAT-urile implicate au răspuns şi răspund pozitiv tuturor solicitărilor şi mai departe operatorul, Aquserv, împreună cu echipa angrenată în acest proiect duc la bun sfârşit etapele legale şi apoi cele tehnice specifice.
– De asemenea, există provocări în implementarea acestui proiect? Dacă da, care ar fi acestea?
– Fiind lansate în această perioadă în care nu mai sunt multe proceduri de achiziţii, lucrări de acest gen, iniţiate sperăm că vom avea parte de constructori serioşi care să poată executa în termen lucrările licitate. Asta este marea provocare. În termen şi de calitate. Pentru aceasta este necesară o colaborare perfectă între ADI Apă-Canal Tulcea-Aquaserv-Supervizor – consultantul Tadeco, cel care asigură dirigenţia de şantier, şi autorităţile locale.
– În spaţiul public se discută despre calitatea precară a unora dintre lucrările executate în cadrul acestui proiect. Ce ne puteţi spune despre asta?
– În spaţiul public s-a lansat această teorie. Nu se pune problema calităţii precare a lucrărilor. Au fost unele declaraţii pur electorale, specifice de altfel, din păcate, dar de nenumărate ori li s-a adus la cunoştinţă celor care fac astfel de afirmaţii că nu există intervenţii repetate pe lucrări finalizate. Mai clar, nici în cazul avariilor, nu s-a intervenit de două ori în acelaşi loc. Or asta înseamnă că au fost bine executate aceste intervenţii. De-a lungul vremii, şi în proiectele finalizate au apărut probleme legate de calitatea materialelor, în ciuda faptului că au fost folosite acele materiale contractate şi supuse tuturor standardelor. Problemele adevărate apar atunci când beneficiarul, un UAT, nu reuşeşte să obţină finanţarea sau aprobarea proiectelor în acelaşi timp cu operatorul. De aici apar probleme, că primarul vrea drumuri drepte şi asfaltate, că astea dau bine, şi nu ţine cont sau ţine, dar efectiv îngroapă problemele legate de infrastructura subterană. Ceea ce nu înţeleg eu este de ce uită că beneficiarul este acelaşi şi în cazul infrastructurii rutiere, cât şi al celei subterane, de utilităţi. În calitate de preşedinte al ADI Apă-Canal Tulcea trag un semnal de alarmă şi susţin că astfel de situaţii să nu mai apară. Am un plan pentru a nu mai exista astfel de situaţii şi cu puţin sprijin de la Consiliul Judeţean putem rezolva astfel de probleme în viitor.
