Asociaţia Cu Drag din Sulina organizează, în perioada 20-23 august, cea de-a doua ediţie a evenimentului „Farul cu Filme”, un festival care transformă din nou oraşul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră într-un cinematograf în aer liber. Proiecţiile vor avea loc la Farul Comisiei Europene a Dunării din Sulina, într-un cadru aparte, cu Dunărea în apropiere, marea la câţiva paşi şi farul drept fundal al serilor de film. Organizatorii anunţă că, timp de patru seri, publicul este invitat să urmărească filme sub cerul liber, într-un eveniment dedicat comunităţii şi iubitorilor de cinema.

Accesul la toate proiecţiile va fi gratuit. Programul complet al ediţiei din acest an, precum şi lista invitaţilor, vor fi anunţate în perioada următoare. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cu Drag din Sulina, cu sprijinul partenerilor Tulcea Film Society, ICEM Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.