ACS Victoria Delta Tulcea a anunţat oficial transferul jucătorului David Zadacencu, născut în anul 2012, la FC Universitatea Cluj, una dintre academiile de fotbal cu tradiţie din România. Reprezentanţii clubului tulcean au transmis că această reuşită este rezultatul muncii, talentului şi dedicării de care David a dat dovadă de-a lungul anilor, dar şi al sprijinului necondiţionat oferit de familie.

„Suntem mândri să anunţăm transferul jucătorului David Zadacencu (2012) de la ACS Victoria Delta Tulcea la FC Universitatea Cluj. Această reuşită este răsplata muncii, talentului şi dedicării sale, dar şi a sprijinului necondiţionat oferit de familie”, au transmis reprezentanţii clubului.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.