„Danubius Arena”, una dintre cele mai moderne săli polivalente din ţară, pune Tulcea pe harta celor mai importante investiţii în infrastructura sportivă realizate în România în ultimii ani. 

Am discutat cu mai mulţi antrenori, directori şi performeri din diverse ramuri sportive despre ce înseamnă această investiţie pentru comunitatea locală, despre cum va influenţa dezvoltarea sportului tulcean în următorii ani şi dacă această nouă sală va reuşi să atragă mai mulţi copii către mişcare şi performanţă.

Antrenorul Ovidiu Marius Tîrlogeanu, de la Clubul Sakura Dojo, specializat în arte marţiale, spune că noua sală este o realizare pentru oraş, însă nu crede că toate cluburile îşi vor permite să antreneze acolo din cauza costurilor.- Ce înseamnă pentru sportul din Tulcea deschiderea noii săli polivalente?

– Este o sală frumoasă. Cred că este una dintre cele mai moderne săli din ţară, dacă nu chiar cea mai modernă. Important este să şi existe activitate. Dacă ne uităm la nivel de CSS-uri, CSM-uri, cluburi private, cam greu să găsim ceva ce să poată face o competiţie de o anvergură atât de mare. Înainte era Deltacons-ul, ştiţi că a jucat în Liga Europeană. A fost perioada când exista un sponsor şi acum, dacă vorbim de baschet sau de volei, se desfăşoară la nivel de şcoală, de CSS de CSM, adică nu sunt echipe foarte puternice. Cred că mai repede vor veni din afară să închirieze sala, decât să reuşim noi să ne ridicăm la nivelul respectiv. Până la urmă este o investiţie frumoasă, măreşte vizibilitatea oraşului, adică nu ne putem plânge că există. Problema este să şi ştim cum s-o folosim.

– Credeţi că mai mulţi copii vor fi atraşi de sport odată cu inaugurarea acestei săli?

– Nu cred. Copiii vin în general la cluburi sportive, private sau de stat, dar nu cred că toate cluburile îşi vor permite să antreneze acolo pentru că, până la urmă, oricât de permisivă ar fi o chirie acolo, există nişte cheltuieli peste care ca administrator n-o să ai cum să treci. Mă gândesc că numai să aprinzi luminile este destul de costisitor. Bănuiesc că impactul va fi cam acelaşi. Nu cred că o să se apuce peste noapte copiii să vină buluc în săli. Probabil va fi o emulaţie la început, de exemplu pentru copiii care practică baschet, având în vedere că se organizează acest FIBA săptămâna aceasta la noi. Totuşi, emulaţia ţine în general până copilul începe să dea de greu, să vadă cam ce înseamnă sportul şi să-i cam treacă. Din 10-15 copii care vin, dacă rămâne unu, poate doi, e bine. Mare impact ca mobilizare, motivare pentru copii, nu ştiu dacă va fi.

– Cum îi va ajuta această sală pe sportivi şi pe antrenori?

– În principiu, noi chiar ne gândeam pentru la anul să vorbim la Federaţie să organizăm, de exemplu, un campionat european aici. Ca loc de desfăşurare pentru o competiţie majoră, mare, un campionat naţional, european sau chiar mondial, ai spaţiu. Poţi să primeşti orice club, entitate sportivă, în condiţii de excepţie. Acum depinde cât o să ne putem permite să facem. Organizăm noi, de exemplu, un campionat european, mai fac unii un campionat european, mai fac alţii şi asta e. Dacă am fi avut o echipă de volei sau de baschet în Divizia A sau măcar în Divizia B, era altceva.

– Cum credeţi că se vor schimba condiţiile de pregătire şi rezultatele sportivilor odată cu deschiderea noii săli?

– Rezultatele sportivilor ţin foarte mult de modul în care se pregăteşte sportivul şi de modul în care antrenorul îl pregăteşte. Bineînţeles că dacă ai dotări foarte bune la dispoziţie, poţi avea şi rezultate foarte bune. Trebuie şi deschiderea ta, ca antrenor, să fie una pe măsură. Această sală, pe noi, de exemplu, ca arte marţiale, nu ne ajută foarte mult ca dotări. Pentru sporturile de echipă, şi vorbesc în special de baschet, volei, poate îi ajută mai mult ca structură. Ţine foarte mult şi de sportivi. Poţi să-i pui sportivului la dispoziţie o sală extrordinar de dotată, dar depinde cum asimilează şi el, cum reacţionează. Teoretic este bine, practic, rămâne de văzut.

– Ce a lipsit până acum sportului din Tulcea? Consideraţi că această sală va acoperi aceste nevoi?

– Sportul la noi, ca peste tot, duce lipsă de investiţii. Eu, ca şi club privat, nu-mi voi permite să-mi desfăşor activitatea acolo şi trebuie să merg într-o sală unde să am o chirie pe care să o pot plăti şi nişte utilităţi pe care să le pot acoperi din elevii care îmi vin mie la sală. Sala respectivă, da, dacă vorbim de cluburile care sunt finanţate de Primărie sau de Consiliul Judeţean, da, pot lucra acolo, dar pentru cluburile private este destul de dificil, fiindcă un club privat trebuie să se finanţeze, iar ca să se poată finanţa şi să-şi poată desfăşura activitatea în sala respectivă cred că i-ar trebui ceva bani. Oricum ar fi, ajungi la bani. Consiliul îţi pune la dispoziţie sala şi ţi-o dă spre închiriere, dar oricum ar fi sunt nişte utilităţi în sala aceea care trebuie să fie acoperite din chiria respectivă. Nu cred că o să închirieze cu 50 sau 100 lei pe oră. Bănuiesc că la banii aceştia nici n-o să acopere curentul folosit pentru a aprinde neoanele.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.