O dronă s-a prăbuşit în urmă cu puţin timp în apropierea localităţii Luncaviţa.

Impactul a avut loc în zona Cetăţuia, în perimetrul unei cariere de piatră de pe partea localităţii Greci.

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „DELTA” al judeţului Tulcea a fost alertat prin numărul unic de urgenţă 112 de către martorii care au observat aparatul de zbor. În urma prăbuşirii, s-a produs o explozie puternică, urmată imediat de un incendiu de vegetaţie sau reziduuri. La faţa locului intervin de urgenţă 5 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin. Aceştia acţionează cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru a localiza şi lichida flăcările, dar şi pentru a securiza perimetrul afectat.

Reprezentanţii Ministerului Apărării au anunţat că incidentul a avut loc la cinci kilometri de frontiera cu Ucraina.

„Din datele disponibile până în acest moment, ţinta aeriană nu a fost detectată de sistemele de supraveghere radar ale MApN, aceasta evoluând la o înălţime foarte mică. Drona s-a prăbuşit într-o zonă împădurită şi, din informaţiile preliminare, nu a provocat victime sau pagube materiale”, au afirmat reprezentanţii MApN.

Ei au menţionat că o echipă a Ministerului Apărării Naţionale, cu un elicopter IAR PUMA 330 SOCAT, va cerceta zona.

Un nou mesaj RO-ALERT pentru populaţia din nordul judeţului

 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, vineri, o alertă extremă de informare a populaţiei din zona de nord a judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe o durată estimată de 90 de minute.

În mesajul transmis populaţiei din nordul judeţului Tulcea în jurul orei 11:48, autorităţile îndeamnă oamenii să-şi păstreze calmul şi să se protejeze în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă.

În lipsa unui adăpost, cetăţenii sunt sfătuiţi să rămână în interiorul casei, departe de geamuri şi de pereţii exteriori.