Primăria Oraşului Măcin organizează o nouă campanie de colectare gratuită a deşeurilor voluminoase, a echipamentelor electrice şi electronice şi textilelor uzate luni, pe 24 august. Acţiunea are ca scop încurajarea colectării responsabile şi prevenirea abandonării deşeurilor pe domeniul public, contribuind astfel la menţinerea unui oraş mai curat.
Campaniile de acest tip sunt organizate de trei ori pe an, oferindu-le cetăţenilor posibilitatea de a se debarasa în mod legal şi gratuit de obiectele şi echipamentele pe care nu le mai folosesc. Punctul de colectare va fi amenajat pe Strada Victoriei, la sediul Edilitar, iar programul anunţat pentru campanie este 07:30 – 16:00. În cadrul campaniei pot fi aduse la punctul de colectare textile uzate, DEEE-uri – electrocasnice şi echipamente electrice şi electronice -, mobilier vechi, canapele, saltele şi cauciucuri uzate. Acestea trebuie transportate de cetăţeni la locul special stabilit pentru colectare.
Autorităţile locale îi îndeamnă pe locuitorii oraşului Măcin să profite de această oportunitate şi să aducă deşeurile la punctul de colectare, în loc să le abandoneze pe domeniul public. O astfel de conduită contribuie nu doar la păstrarea curăţeniei în oraş, ci şi la gestionarea corespunzătoare a unor categorii de deşeuri care necesită colectare separată.
„Campaniile de acest tip se organizează de 3 ori pe an, pentru a încuraja colectarea responsabilă şi păstrarea unui oraş curat. Vă rugăm să profitaţi de această oportunitate şi să aduceţi deşeurile la punctul de colectare, nu să le abandonaţi pe domeniul public. Împreună păstrăm Măcinul curat”, a transmis Primăria Oraşului Măcin.
