Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Tulcea, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc, după ce ar fi procurat, deţinut şi vândut canabis în municipiul Tulcea.

Anchetatorii susţin că activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în perioada octombrie 2023 – august 2026. Potrivit procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea şi poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, bărbatul ar fi comercializat diferite cantităţi de canabis cu 40 de lei pentru un gram.

La data de 23 august 2026, acesta ar fi fost prins în flagrant delict, în localitatea Cataloi, în timp ce ar fi deţinut şi transportat aproximativ 200 de grame de canabis, despre care anchetatorii susţin că erau destinate comercializării.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.