Finalul Caravanei „Delta lui Ivan” – tură de vâslit lent în Delta Dunării – aduce luni, 31 august, la Mila 23, un program cultural amplu, dedicat publicului larg. Evenimentele se vor desfăşura la Muzeul „Ivan Patzaichin” şi în Parcul Mila 23 şi vor include o expoziţie, festivitatea de premiere a participanţilor la caravană, un cine-concert cu trompetistul maghiar Barabás Lőrinc şi proiecţii de documentare. Programul zilei începe la ora 13.00, odată cu sosirea Caravanei la Mila 23. Participanţii vor campa în natură, vizavi de Muzeul „Ivan Patzaichin”, iar prânzul va fi disponibil opţional.

Tot de la ora 13.00 şi până la ora 19.00, publicul va putea vizita, la Muzeul „Ivan Patzaichin”, expoziţia „Un domn maghiar din New York” – Kövi Pál şi Ospăţul transilvan, itinerată şi curatoriată de Institutul Liszt Bucureşti. Expoziţia poate fi vizitată la muzeu în perioada 29 august – 6 septembrie.

„Expoziţia prezintă viaţa, personalitatea şi opera unui om de mare succes, Kövi Pál, care a reuşit să reformeze gastronomia newyorkeză şi chiar şi americană prin faimosul său restaurant The Four Seasons, şi care a promovat gastronomia transilvană pe întreg mapamondul, inclusiv prin cartea sa de reţete şi de eseuri literare gastronomice, intitulată Erdélyi lakoma (Ospăţ transilvan). Kövi Pál a iubit Transilvania cu adevărată pasiune. S-a îndrăgostit de acest ţinut în anii studiilor universitare petrecute la Cluj. Considera gastronomia transilvăneană de o valoare excepţională şi era convins că aceasta ocupă un loc important pe harta gastronomică a lumii, alături de bucătăria franceză şi cea chineză”, potrivit Rowmania.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.