Patru focare de variolă ovină şi caprină au fost confirmate în judeţul Tulcea, vinerea trecută, în localităţile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile şi Ostrov. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a mobilizat peste 100 de medici veterinari pentru o amplă operaţiune de control epidemiologic, desfăşurată cu sprijinul Poliţiei şi Jandarmeriei. Acţiunea are ca obiectiv prevenirea răspândirii virusului şi eradicarea focarelor, prin verificarea exploataţiilor, monitorizarea circulaţiei animalelor şi identificarea rapidă a eventualelor conexiuni epidemiologice.
Acţiunea vizează monitorizarea unui efectiv total de 355.212 de animale, 301.270 de ovine şi 53.942 de caprine, înregistrate la nivelul judeţului. Efectivele sunt verificate de echipele de medici veterinari mobilizate în teren, printre care se află şi directorii executivi ai Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, Dolj, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Vaslui.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
