Toamna va fi sărbătorită la Isaccea printr-un eveniment dedicat roadelor, tradiţiilor şi folclorului dobrogean.
Pe 18 octombrie, începând cu ora 12:00, Centrul Civic din Isaccea va găzdui „Ziua Recoltei – Sărbătoarea Roadelor şi a Tradiţiilor”, un eveniment care îşi propune să aducă împreună iubitorii de muzică, dans şi tradiţii. Evenimentul este organizat de Primăria Oralului Isaccea, Consiliul Local al Oraşului Isaccea şi Casa de Cultură „Paul Barbăneagră” Isaccea, iar programul pregătit pentru această zi cuprinde spectacole folclorice, momente artistice şi activităţi dedicate specificului toamnei.
Pe scenă vor urca Ansamblul „Flori de Cimbrişor”, Ansamblul „Meleaguri Dobrogene” şi Ansamblul „Nuferii Deltei”, alături de Grupul vocal „Dunăreanca”, Grupul vocal „Flori de Cimbrişor” şi Grupul vocal „Meleaguri Dobrogene”. Atmosfera va fi completată de momente susţinute de Elena Plătică şi Vasilica Tătaru, precum şi de solişti talentaţi din Dobrogea, care vor aduce în faţa publicului cântece şi momente artistice inspirate din tradiţia zonei. „Ziua Recoltei” nu va fi doar o sărbătoare a muzicii şi dansului. Cei care vor ajunge la eveniment vor putea descoperi standuri cu produse locale şi vor avea ocazia să participe la „Concursul Roadelor de Toamnă”, o activitate dedicată bogăţiei şi frumuseţii acestui anotimp.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
