O nouă lucrare de artă murală realizată de artistul tulcean Adrian Pal Jr. poate fi admirată, începând din această săptămână, în apropierea Sălii Polivalente „Danubius Arena” din municipiu şi a Complexului Le Pelican Sportif, în zona amenajată pentru calisthenics şi minifotbal. Potrivit primarului Ştefan Ilie, decoraţia murală face legătura cu lucrările precedente dedicate artei stradale realizate de Primăria Tulcea în parteneriat cu artiştii tulceni pe străzile Mărăşeşti, Păcii, D-umitru Ivanov.

„Pregătirea pentru sportul profesionist începe cu mingea bătută cu prietenii şi colegii de şcoală sau cu exerciţiile fizice în natură. Traseul acesta este descris şi în plan artistic, pornind de la rădăcini, de la natură şi de la tot ce este în jur. Lucrarea prezintă elemente de dialog – personaje aflate faţă în faţă, la vârste diferite, su-gerând trecerea timpului, din domeniul sportului – sportivi, exerciţii fizice, din cadrul natural specific – valuri, apă, deltă, peşti, păsări şi din limbajul plastic”, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Arta murală şi urbană a constituit o temă de interes a municipalităţii în ultimii ani, pe de o parte ca soluţie de regenerare urbană şi revitalizare a spaţiilor publice, iar pe de altă parte ca instrument de combatere a vandalismului şi a grafitiului ilegal.

În urmă doi ani, Primăria municipiului Tulcea a reuşit să găsească soluţii pentru pereţii unei parcări rezidenţiale din oraş. În 2024, artiştii Adrian Pal Jr. şi Cristian Bâlea au realizat o decoraţie murală pe strada Mărăşeşti, într-o parcare rezidenţială amplasată în locul unor garaje desfiinţate, lucrarea având o tematică deltaică. De asemenea, zidul de sprijin din spatele blocului 176 din strada Păcii a beneficiat de o amplă decoraţie murală cu tematică deltaică şi figurativă în 2025, purtând semnătura celor doi artişti locali.