Mai bine de 400 de copii din comuna Jijila vor beneficia de o investiţie de 2,3 milioane de euro bani care asigură finanţarea pentru construcţia unei şcoli noi în localitate.

Proiectul finanţat prin ITI Delta Dunării, Programul Operaţional Regional 2014-2020 vizează asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea unui act educaţional modern, la standarde europene.

„Proiectul presupune construcţia unui corp de şcoală Parter + Etaj, cu 12 Săli de clasă pentru nivelul I-VIII dar şi două săli de clasă pentru clasa pregătitoare, 4 laboratoare, sală de şedinţe, sală multifuncţională, cabinet medical, grupuri sanitare, centrală termică. Toate spaţiile vor fi dotate, mobilate şi utilate conform funcţiunilor. Pentru această investiţie am obţinut finan-ţarea şi aşteptăm avizarea pentru a începe lucrarea”, a precizat primarul comunei Jijila, Costică Deacu.

Pe amplasament se va mai amenaja un loc de joacă pentru copii, alei pietonale, alee de acces auto. Este prevăzută şi amenajarea unui spaţiu verde.

Totodată, prin ITI Delta Dunării, cu fonduri europene nerambursabile, la Jijila, se va extinde sistemul de alimentare cu apă şi canalizare şi se vor asfalta 6 kilometri de drumuri de interes local.

„Pentru sistemul public centralizat de canalizare aşteptăm avizul să înceapă lucrarea. Aici suntem deja în etapa a II-a. Aşteptăm avizul să-i putem da drumul la treabă cu lucrările”, a declarat edilul şef al comunei.

„Faptul că la Jijila se face o şcoală nouă de care vor beneficia peste 400 de copii este remarcabil. Am spus-o de foarte multe ori, cea mai profitabilă investiţie este investiţia în viitor, în copiii noştri, în educaţia lor. Tot cu bani europeni se extinde reţeaua de apă şi se modernizează drumuri la Jijila. Sunt investiţii importante pentru comunitatea locală”, ne-a declarat Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

Tot la Jijila, cu bani europeni, în mediul privat, se dezvoltă ferme şi se modernizează exploataţii agricole.