Am un nume şi pentru funcţia de guvernator al Deltei”

Noul prefect Dan Munteanu, nominalizat de PSD Tulcea, va fi numit în funcţie între Crăciun şi Anul Nou, celelalte schimbări preconizate la nivelul deconcentratelor urmând a fi hotărâte la nivel central, a precizat preşedintele Horia Teodorescu.

Organizaţia judeţeană a PSD a negociat şi o funcţie în Ministerul Apărării Naţionale, aceasta urmând să fie ocupată de Lucian Simion.

„Propunerea noastră de prefect este domnul avocat Dan Munteanu, care a fost şi agreată din cea ce ştiu. Cred că în câteva zile va veni nominalizarea. Probabil vor fi nominalizări la pachet pe ţară. Cred că între Crăciun şi Anul Nou vom avea prefect. Propunerea noastră ca secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale este domnul Lucian Simion. Despre celelalte propuneri pe nivel de subsecretar de stat sau vicepreşedinţi de agenţii, director adjunct la agenţii, vom discuta la momentul respectiv”, ne-a declarat preşedintele PSD, Horia Teodorescu.

În ceea ce priveşte deconcentratele, la nivelul conducerilor vor fi schimbări acolo unde se va considera că lucrurile nu merg aşa cum trebuie în ceea ce priveşte profesionalismul.

„La nivelul deconcentratelor probabil că nu vor fi mari schimbări decât acolo unde se va considera că lucrurile nu merg aşa cum trebuie în ceea ce priveşte profesionalismul. Probabil că vor fi anumite mutări, dar nu este de competenţa noastră ci a autorităţilor centrale care analizează performanţa pe care o au deconcentratele în teritoriu. În momentul de faţă nu s-au luat în discuţie anumite schimbări în zona deconcentratelor care sunt în judeţul Tulcea”, a precizat preşedintele Horia Teodorescu.

Numele persoanei care va ocupa funcţia de guvernator al Administraţiei Biosferei Delta Dunării se află în analiză, iar dacă decizia va aparţine judeţului Tulcea, conducerea PSD are o posibilă nominalizare.

„Pentru funcţia de guvernator încă sunt discuţii pentru a se identifica un om şi excede decizia judeţului Tulcea, să vedem dacă vom avea un guvernator neaoş tulcean sau unul după alte calificări şi calităţi identificate de zona centrală de la Bucureşti. Eu am în cap o persoană, dar rămâne să vedem dacă ne va fi alocată decizia nouă sau rămâne ca cei de la Bucureşti să decidă. Rezervaţia Biosferei este o instituţie extraordinar de grea, complicată şi complexă, iar când faci o nominalizare trebuie să îţi asumi şi o responsabilitate pentru acea persoană. Se încearcă a se identifica o persoană profesionistă. Mi-aş dori să nu se mai dea cu capul în gard, aşa cum s-a dat în ultimul timp, pentru că de suferit avem noi, cei de la Tulcea. Probabil şi acest lucru va fi tranşat într-o săptămână sau două. Sigur sunt analize care se fac pentru persoane care pot ocupa demnitatea de guvernator al ARBDD”, a spus Horia Teodorescu.