Aproape 600 de şcoli din România au risc seismic de grad I şi II, dar doar 6% sunt expertizate. Prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a discutat pe acest subiect, ieri, cu primarii. Tot ieri, starea unităţilor de învăţământ a reunit în videoconferinţă autorităţi locale alături de ministrul Educaţiei şi cel al Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Am discutat pe această temă cu o parte dintre edili care spun că în perioada următoare vor demara un proces de expertizare tehnică, realizat de specialişti în domeniu pentru a putea fi încadrate într-una dintre categoriile de risc seismic.
Citiţi continuare în ediţia tipărită a ziarului DELTA.