Lucian Sanda, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Pescari din Delta Dunării, spune că asociaţiile profesionale de pescari au solicitat compensaţii de la Uniunea Europeană, însă demersurile lor nu au avut nicio finalitate până în prezent.
„La noi în România trebuie stat pe la uşi ca să rezolvi ceva şi să mai adaugi cinci hârtii. Demersurile trebuie continuate. Noi sperăm să primim acele compensaţii, în acest sens urmând să înaintăm o adresă prefecturii. Războiul a avut efecte directe şi indirecte. Efectul direct a fost faptul că pe braţul Chilia nu s-a putut pescui. Pescarii au fost afectaţi în mod direct. Indirect, am fost afectaţi de scumpirea curentului, a combustibilului. Asta ne-a afectat pe toţi. Între timp s-au aşezat preţurile. Avem o problemă pe compensările din fondurile europene. Uniunea Europeană a pregătit de anul trecut nişte compensări, dar nu au ajuns la noi. Se pare că nu reuşeşte mecanismul nostru să funcţioneze aşa cum funcţionează în alte ţări, unde cu două hârtii se pot accesa fondurile”, ne-a declarat Lucian Sanda.
Potrivit domniei sale, rezultatul accesării fondurilor europene este dezastruos în 2014 – 2020, atât pe piscicultură, cât şi pe acvacultură.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.