Din 2024, autorităţile vor putea interveni pe terenuri private, dacă proprietarul refuză sau pur şi simplu nu coseşte ambrozia. Astfel, ambrozia devine problema primăriei.
La Tulcea, după cum ne spune şi directorul Servicii Publice SA, Valeriu Holoştencu, ambrozia se vede frumos, cu ochiul liber, peste gard, în curtea omului sau în grădini, dar cum să intre oamenii Primăriei în curtea proprietate să o taie? Cumva situaţia este ambiguă şi aşa rămâne până la aplicarea noii legi.
„Dacă în urma unei sesizări eu mă duc să mă uit peste gard, o văd (n.r.-tufele de ambrozie), ce să fac, să mă duc eu sa-i rup ambrozia din curte? Dacă nu-şi taie ambrozia, atunci venim noi, o cosim contracost. Dar trebuie făcută o sesizare, să meargă poliţia, să notifice, să primim acceptul omului. Eu nu am dreptul să intru în curtea omului. Dacă sunt sesizări, atunci se aplică procedura. Vine Poliţia Locală, îi dă o sancţiune dacă nu-şi îndeplineşte obligaţia”, ne spune Valeriu Holoştencu, director Servicii Publice.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.