Un număr de 120 tulceni, tineri şi adulţi, vor primi diplome de „voluntarul anului” în cadrul evenimentului Gala Voluntarilor Tulcea 2023, ce va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, la Teatrul „Jean Bart” din municipiu. Manifestarea este organizat de ONG Celisea Tulcea şi este susţinut financiar de Consiliul Judeţean Tulcea şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea.
„Mă ocup de organizarea galei de vreo 10 ani, este o bucurie pentru că cel puţin mie personal îmi place să văd tinerii că se bucură de faptul că munca lor a fost apreciată. Din păcate, fondurile pe care le obţinem sunt din ce în ce mai mici în raport şi cu preţurile şi cu inflaţia. Din 2014, cu pauza din perioada pandemiei, am derulat în fiecare an Gala Voluntarilor Tulceni deoarece convingerea noastră este că orice om care face ceva, cât de mic, pentru beneficiul celorlalţi – asta fiind voluntariatul – merită să se bucure de o recunoaştere publică”, ne-a declarat ing. Carmen Simionescu, preşedintele ONG Celisea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.